DEPUTAT PNL TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA:  500.000 de lei pentru influenţa lui Cozmanciuc

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 24 februarie 2021

Deputatul liberal Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. Acesta ar fi promis numirea unei anumite persoane la conducerea Administraţiei Naţionale "Apele Române", promisiune în schimbul căreia ar fi solicitat 500.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă emis de DNA.

Procurorii anticorupţie arată în rechizitoriu că, în perioada 4-27 noiembrie 2019, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc ar fi pretins de la Vlad Marcoci 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" o persoană apropiată de un om de afaceri, administrator al unei societăţi comerciale.

"Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie, în funcţia de director general al ANAR a fost numită o altă persoană", se arată în comunicatul de presă al DNA.

În acelaşi dosar au fost trimişi în faţa instanţei penale, pe lângă deputatul liberal Cozmanciu, Vlad Marcoci - la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), pentru cumpărare de influenţă şi administratorul societăţii comerciale, pentru instigare la cumpărare de influenţă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Este al doilea caz de corupţie în rândul PNL, descoperit în ultima vreme de procurorii DNA. Primul a fost dosarul privitor la Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, care, conform procurorilor anticorupţie, ar fi luat şpagă, anul trecut, pe vremea când era ministru al Mediului. DNA susţine că Alexe ar fi primit, prin firma soţiei sale, 22 tone de tablă de la combinatul siderurgic din Galaţi, pentru a facilita alocarea, cu titlu gratuit, către compania respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi pentru a verifica necorespunzător măsurile luate pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Mafie mare la Neamt

    Individul este omul de casa a liberalului Fenechiu de la Iași. Numit si crescut de către acesta. Fost director al OCPI Iași. Să stea la pușcărie impreuna cu nasul lui, Fenechiu.

    1. Ramasesem cu impresia ca a iesit demult, de vreo trei ani...

      Fenechiu nu mai este la pușcărie. Dar trage sforile in spatiul economic moldav prin actualii sai locotenenti. Are de recuperat banii pe care statul român i-a luat în urma matrapazlacurilor lui. Am crezut ca am scapat de pnl și psd.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb