Deputatul Iancu întrevede scumpiri iminente la electricitate şi gaze

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 6 iunie 2008

Preţul gazelor naturale ar putea creşte cu 10%, iar cel al energiei electrice cu 5%, în urma solicitărilor producătorilor, transmise miercuri Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat, ieri, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor. Domnia sa a precizat: "Electrocentrale Bucureşti a solicitat o majorare, de la 1 iulie, cu 20% a preţului energiei electrice şi cu circa 26% al energiei termice. Distrigaz Sud a solicitat o scumpire cu 18% la gaze naturale, iar E.ON a rămas în intervalul de 12 - 18% ca majorare solicitată pentru gazele distribuite".

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Nicolae Opriş, a precizat, pentru Rompres, că, deocamdată, calculele nu au fost finalizate şi, în orice caz, preţurile vor fi diferenţiate pe categorii de producători, de consumatori şi de tensiune. Domnia sa susţine: "Suntem în analiză. Nu întotdeauna solicitările producătorilor înseamnă o creştere la consumatorul final, pentru că sunt mai multe lucruri care influenţează".

Solicitarea Elcen de majorare a preţurilor la energie electrică şi termică a fost transmisă autorităţii de reglementare încă din noiembrie 2007, şi a fost reluată în februarie 2008. Potrivit directorului comercial al companiei, Irina Duică, Elcen se confruntă cu o lipsă de lichidităţi, din cauza creanţelor pe care trebuie să le recupereze de la RADET, Regia de Termoficare Constanţa, Electrica Transilvania Nord, Electrica MunteniaNord etc, ceea ce a făcut ca, în ultimii ani, Electrocentrale Bucureşti să contracteze o serie de credite bancare, dobânda aferentă acestora, numai pentru 2008, ridicându-se la 100 milioane lei.

Compania operează în Bucureşti cinci centrale termoelectrice, respectiv CET Sud (cu o putere instalată de 450 MW), Vest (250 MW), Progresu (200 MW), Grozăveşti (100 MW) şi Titan (8 MW).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb