Deputatul Raluca Turcan (PNL Sibiu): Emil Hurezeanu are toată susţinerea mea

R.S.
Politică / 28 martie

Deputatul Raluca Turcan (PNL Sibiu): Emil Hurezeanu are toată susţinerea mea

Liderul Organizaţiei Judeţene PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că îl susţine pe ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, scrie Agerpres.

'În momentul de faţă sunt vicepreşedinte la Camera Deputaţilor, nu am discutat nicio secundă despre un portofoliu guvernamental şi Emil Hurezeanu are toată susţinerea mea de lider politic şi preşedinte de organizaţie', a precizat Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, la nivelul conducerii PNL nu s-a discutat despre înlocuirea ministrului Hurezeanu.

'Nu s-a discutat în interiorul partidului, la nivelul de decizie la care eu sunt, despre înlocuirea ministrului de Externe, ci dimpotrivă cum să facem să resetăm, să reaşezăm dialoguri cu SUA, să strângem aceste relaţii'.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, întrebat despre prestaţia ministrului de Externe, Emil Hurezeanu, şi dacă acesta ar trebui să facă un pas în spate, că 'dacă critici oameni care trebuie să te ajute să faci performanţă, în public nu faci decât să le ştirbeşti capacitatea de a face performanţă'.

Premierul Marcel Ciolacu a informat, miercuri, că urmează să discute cu preşedintele interimar Ilie Bolojan privind mandatul ministrului de Externe, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului a menţionat că Emil Hurezeanu este 'un diplomat de excepţie, un om cu expertiză, cu experienţă, un ambasador excelent', dar noua politică a administraţiei din SUA arată 'o altă dinamică'. Ciolacu a fost întrebat de jurnalişti la Constanţa ce îl nemulţumeşte în activitatea ministrului de Externe, Emil Hurezeanu, şi dacă acesta este responsabil pentru 'deteriorarea relaţiilor cu State Unite'.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dumnezeule Mare,asta este sefa pnl Sibiu ? Vai de mine ce a ajuns pnl ul,pe acolo!

    1. CUIBUL pnl din sibiu,l=a dat si pe iohannis.iata ca noul pnl,nu mai este urmasul bratienilor ci,urmasul lui basescu. Bravos natiune.!

    Cei saraci cu duhul se sustin

    Nu vrei tu sa-l iei acasa la tine? Hai ca barbatii din PNL se pricep sa fie casnici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6187
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2332
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9795
Gram de aur (XAU)Gram de aur456.5018

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb