DERTOUR, divizia de turism a grupului german Rewe, va participa la Târgul de Turism al României şi anunţă reduceri Early Booking de până la 55% pentru vacanţele din 2025, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Evenimentul are loc în perioada 21-24 noiembrie la Romexpo, iar românii care îşi planifică deja vacanţele pentru anul viitor vor avea posibilitatea de a achiziţiona pachete cu un avans de doar 50 de euro, la standul DERTOUR.
Conform comunicatului, în afara ofertelor de la Târgul de Turism, turoperatorul încheie anul 2024 cu noutăţi suplimentare. Astfel, pentru sezonul de iarnă 2024-2025, DERTOUR oferă 11 destinaţii cu plecare din România. Acestea includ Egipt, Dubai, Maldive, Zanzibar, Kenya, Republica Dominicană, Thailanda, Oman, Turcia şi Laponia. O destinaţie introdusă pentru prima dată este Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite) la doar 4,5 ore de zbor din România, cu hoteluri care fac parte din marile lanţuri internaţionale precum Radisson, Rixos, Movenpick, Hilton şi Anantara. O altă premieră constă în introducerea de zboruri săptămânale către Thailanda (9,5 ore de zbor charter direct) şi Republica Dominicană (11 ore de zbor direct), efectuate cu aeronave Hisky Airbus 330.
Totodată, începând cu sezonul estival 2025, DERTOUR va adăuga în portofoliu noi destinaţii recunoscute pentru condiţiile ideale de vacanţă, printre care Ischia, Ibiza, Atena şi Costa Blanca, alături de alte ţări mediteraneene deja populare, cum sunt Tunisia, Turcia, Cipru, Grecia, Spania şi Egipt.
În plus, ţinând cont de posibilitatea ca de la 1 ianuarie românii să poată călători în SUA fără viză, au fost introduse oferte speciale pentru New York cu tarife care pornesc de la 999 de euro, de persoană, pentru un pachet de vacanţă cu zbor şi cazare.
În 2024, DERTOUR a înregistrat rezultate solide, cu aproape 400.000 de turişti români care au călătorit către diverse ţări din toată lumea. Printre cele mai căutate destinaţii s-au numărat Turcia, Egipt şi Grecia, iar preţul mediu al unui pachet turistic (inclusiv biletul de avion, cazare pentru 7 nopţi şi transferuri) a crescut cu 3,1%, ajungând la 779 euro. Tarifele sunt în continuare accesibile tuturor tipurilor de turişti la Târgul de Turism de weekendul acesta fiind disponibile oferte de la 299 euro/persoană pentru 7 nopţi (pachete de vacanţă cu zbor şi cazare) pentru destinaţii precum Turcia, Grecia, Egipt sau Tunisia.
"Încheiem 2024 cu o evoluţie bună şi cu o gama de oferte net superioară celei de anul trecut. Consider că România are un potenţial foarte ridicat pe segmentul de turism, întrucât oamenii au o apetenţă în continuă creştere pentru călătorii, unii turişti deja efectuând câte două vacanţe pe an. Două tendinţe clare sunt evidente. În primul rând, turiştii rezervă din ce în ce mai devreme, în octombrie şi noiembrie, vacanţele pentru vara lui 2025. Acest lucru se întâmplă datorită discounturilor mari de Early Booking, care ajung până la 55% din preţul cazării. A doua tendinţă este creşterea mare a cererii pentru vacanţele exotice, cu charter direct din România. Un eveniment ca Târgul de Turism reprezintă momentul perfect de a rezerva vacanţa pentru 2025 sau pentru a profita de oferte de tip Last Minute pentru finalul anului 2024", a declarat Cosmin Marinof, CEO DERTOUR România.