DEŞI A AVUT CEA MAI MARE CREŞTERE DIN EUROPA, ÎN 2017, GfK: Puterea de cumpărare în România - printre cele mai mici din Europa

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 mai 2018

GfK: Retailul din statele UE va creşte cu 2,1% în 2018

Puterea de cumpărare a românilor a avut cea mai mare rată de creştere din Europa, anul trecut, arată un studiu efectuat de GfK în 32 de state de pe continent.

GfK precizează, însă, că situaţia pentru fiecare ţară în parte variază, astfel că, în timp ce creşterea valorii este de aşteptat pentru ţări precum Franţa, Spania şi Ungaria, situaţia pentru ţările cu rate scăzute de creştere va fi mai puţin favorabilă din cauza inflaţiei în creştere.

Totodată, comunicatul precizează: "Economia europeană se confruntă cu schimbări majore, pe fondul Brexitului, în plus faţă de diverse provocări economice şi politice. Incertitudinea cu privire la viitoarele condiţii comerciale cu SUA ridică probleme cu privire la impactul potenţial asupra exporturilor europene".

Potrivit GfK, anul trecut, fiecare cetăţean din statele UE analizate a avut o putere medie de cumpărare de 16.436 euro, care echivalează cu o creştere nominală de 1,9% faţă de anul precedent.

De asemenea, studiul arată că ţara noastră a înregistrat cel mai mare avans în ceea ce priveşte puterea de cumpărare, de 7,8%. Puterea scăzută de cumpărare pe cap de locuitor în cazul românilor (4.556 euro), însă, demonstrează persistenţa decalajului mare între ţările Europei în ceea ce priveşte bunăstarea populaţiei.

În comunicat se mai menţionează că puterea de cumpărare măsurată de GfK corespunde cu venitul net disponibil al populaţiei, inclusiv subvenţiile guvernamentale - pensii, ajutor de şomaj şi alocaţii pentru copii.

Populaţia îşi foloseşte puterea de cumpărare pentru acoperirea cheltuielilor pentru alimentaţie, întreţinere, servicii, vacanţe, asigurări, pensii private şi achiziţii din retail, mai arată studiul GfK, care notează: "Chiar dacă în creştere, puterea de cumpărare în România este printre cele mai mici din Europa. Situaţia este asemănătoare celei din Ucraina, Bulgaria, Serbia, Bosnia - Herţegovina, Macedonia şi, parţial, Turcia. Regiunile ţării unde puterea de cumpărare este mai ridicată faţă de restul ţării sunt: Bucureşti şi judeţele Cluj, Timiş, Alba, Sibiu, Braşov, Prahova, Argeş, Constanţa. Judeţele care au înregistrat un mic salt faţă de anul trecut şi au ajuns la nivelul judeţelor de mai sus în privinţa puterii de cumpărare sunt Arad, Hunedoara şi Mureş".

GfK: România şi Cehia, în topul ţărilor cu cea mai mare creştere a cifrei de afaceri aferente retailului din spaţiile comerciale, pentru 2018

Ţările UE au avut o creştere a cifrei de afaceri în retail de 1,8%, în 2017, însă pe fondul efectelor cursului de schimb valutar, Marea Britanie a suferit o scădere a cifrei de afaceri de 4,2%, în euro, conform co-municatului.

Cehia (+9,8%) şi România (+9,3%) se numără printre statele campioane, cu rate de creştere de aproape două cifre şi inflaţie moderată, mai arată GfK.

"Graţie creşterii continue a veniturilor, ţările din estul Europei aflate în top în anii precedenţi au condus din nou plutonul în 2018. GfK se aşteaptă la rate de creştere robuste şi în 2018 pentru România (+7,5%), Estonia (+6,8%), Cehia (+6,5%), Bulgaria (+5,3%) şi Ungaria (+6%).

GfK estimează o creştere de 2,1% a afacerilor din retail în 2018, cu o rată uşor încetinită faţă de anul anterior", se mai precizează în comunicat.

Totodată, în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor populaţiei în retail din cheltuielile totale, GfK susţine că România se apropie de media europea-nă, menţionând că ponderea cheltuielilor populaţiei în retail variază puternic în Europa, de la doar un sfert, până la aproape 50% (media statelor UE a fost de 30,5% în 2017, iar cota în cazul României a fost de 31,6%).

GfK: Estimările pentru 2018 arată o rată a inflaţiei de 4,1%, în România, cel mai mare nivel prognozat în UE

Cu o rată a inflaţiei de 1,7% în 2017, naţiunile UE s-au apropiat încă o dată de prognoza Băncii Centrale Europene (BCE), care a anunţat ţinta de 2% pentru preţurile de consum, mai notează comunicatul. Potrivit GfK, care pre-conizează o creştere a preţurilor la nivelul UE de 1,9%, consumatorii au fost nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru aceleaşi produse în multe ţări din Europa de Est care s-au luptat cu deflaţia în anii precedenţi.

România a avut o inflaţie de 1,2%, în 2017, situându-se sub media europeană, dar estimările pentru 2018 arată o rată a inflaţiei de 4,1%, cel mai mare nivel prognozat în UE, susţine GfK.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb