Institutul Naţional de Statistică (INS) a raportat o scădere a volumului de lucrări de construcţii pentru primele două luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. INS arată că volumul lucrărilor din luna februarie a fost mai în mare decât în ianuarie.
Tiberiu Andrioaiei, secretarul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), ne-a declarat, ieri: "Cred că sunt doi factori care influenţează această statistică a INS. În primul rând, comparăm două luni de iarnă şi este ştiut faptul că lucrările de construcţie sunt sezoniere. În al doilea rând, partea de autorizaţie de construcţie nu corespunde întotdeauna cu lucrarea în sine". Domnia sa susţine că evoluţia pieţei rezidenţiale este pe un trend uşor pozitiv, ceea ce este îmbucurător, dar nu suficient, pentru că reprezintă presiunea necesarului de locuinţe. "Avem un necesar imens de unităţi locative, dar nu avem suficienţi cumpărători pentru ele. Aşteptăm să repornească economia, să se creeze locuri de muncă, iar statul trebuie să facă investiţii în acest sens", susţine domnul Andrioaiei.
Faptul că statul nu dă un impuls construcţiilor i-a determinat pe investitorii privaţi să facă un pas înapoi, mai spune oficialul PSC, care estimează că piaţa de construcţii se va menţine un trend uşor crescător. "Dar, până nu reporneşte economia, nu putem vorbi de o creştere a ritmului de construcţie a clădirilor rezidenţiale aşa cum ne dorim", a concluzionat Tiberiu Andrioaiei.
Pe primele două luni ale anului, volumul lucrărilor de construcţii, serie brută, a scăzut cu 14,4%. INS a raportat scăderi şi pe elemente de structură: lucrări de reparaţii capitale (-29,6%), lucrări de construcţii noi (-12,7%) şi la lucrări de întreţinere şi reparaţii curente (-9,8%).
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii la construcţiile inginereşti, a scăzut cu 27,1% în perioada analizată. La clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 20,5%, respectiv cu 0,3%.
INS a raportat 3760 de autorizaţii de construcţie eliberate în primele două luni ale anului, cu 1,7% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit INS, în luna februarie, au fost emise 2187 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 39% faţă de ianuarie şi cu 2,7% faţă de februarie 2013. Din autorizaţiile emise în februarie, 64,9% au fost pentru zona rurală.