DESPESCU: "Raportul Corpului de Control al ministrului de Interne prezintă date nereale şi informaţii incomplete"

V.D
Politică / 17 februarie 2018

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Fostul şef al IGPR, chestorul Bogdan Despescu, susţine că evenimentul din 5 ianuarie, în urma căruia un poliţist de la Rutieră este cercetat pentru pedofilie, a fost un "veritabil pretext" pentru demiterea sa din funcţie şi că raportul Corpului de Control al ministrului de Interne prezintă "date nereale" şi "informaţii incomplete", "de natură a induce în eroare opinia publică, cu scopul provocării oprobriului societăţii" împotriva sa.

"Declanşarea cercetării mele disciplinare, ca urmare a verificărilor efectuate de Corpul de Control al Ministrului, nu m-a surprins deoarece această decizie era "necesară" pentru argumentarea declaraţiilor publice prin care ministrul afacerilor interne s-a antepronunţat cu privire la vinovăţia mea, atât la momentul solicitării demisiei mele din funcţia de inspector general, dar şi ulterior, cu ocazia intervenţiilor în mass-media. De altfel, deţineam date, dintre care unele au devenit publice, încă de la sfârşitul anului 2017, despre intenţia doamnei ministru de a mă schimba din funcţie, astfel că evenimentul din 05.01.2018 a devenit o oportunitate speculată şi un veritabil pretext", a susţinut Bogdan Despescu, într-o declaraţie, anunţă Agerpres.

El a mai susţinut că "acuzaţiile" Corpului de Control la adresa sa, "exprimate sub forma unor concluzii", nu i-au fost aduse la cunoştinţă, "fiind ţinute secrete până în momentul publicării şi comentării lor în media de către ministrul de Interne, Carmen Dan.

"Astfel, nu mi s-a dat sub nicio formă şi în niciun moment posibilitatea exercitării dreptului la apărare înainte să fiu expus, în mod public, prin acest raport. Mai mult, prin mediatizarea, de către doamna ministru, a materialului de control în cadrul unei dezbateri televizate, am fost pus în imposibilitatea, ca anterior, să pot da lămuriri şi să prezint organelor abilitate şi opiniei publice argumente şi date care contrazic şi chiar răstoarnă situaţia de fapt expusă de Corpul de Control în privinţa mea", a subliniat fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Conform acestuia, raportul Corpului de Control al ministrului prezintă "date nereale" şi "informaţii incomplete", "de natură a induce în eroare opinia publică, cu scopul provocării oprobriului societăţii" împotriva sa.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. un popor corupt, mizerabil si dezorganizat!

    1. cu o politie condusa de corupti si mafioti, aservita mafiei politice din Romanica

    Cine trebuia sa faca ordine la serviciile din subordine?Altul?

    Genul asta de individ nu are ce cauta in ministerul de interne. Nu are importanta daca este nevinovata si nu a stiut nimic de pedofil dar nu a stiut nici de politistii proxeneti, nici de protectorii chinezilor nici ce face politia rutiera in general . M-am saturat de baietii astia de neanlocuit de la stat care se protejeaza unii pe altii in cercuri masonice sau rotariene

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb