DESPRE RAPORTUL CE PRIVIND PROGRESELE ÎNREGISTRATE DE REPUBLICA MOLDOVA ÎN 2014 Eurodeputat: "Nu mai este timp de pierdut în implementarea reformelor"

Alexandru Costea
Politică / 27 martie 2015

Republica Moldova trebuie să implementeze cât mai curând reforme pentru a înregistra progrese pe drumul integrării în Uniunea Europeană , potrivit eurodeputatului PSD Andi Cristea, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comisia Parlamentară de Asociere UE-Moldova.

Potrivit unui comunicat remis azi redacţiei, eurodeputatul a prezidat, ieri, şedinţa de lucru în cadrul căreia au fost discutate situaţia politică actuală din Republica Moldova şi rezultatele primului Consiliu de Asociere UE-Moldova.

La discuţii au participat şi Eugen Caras, Ambasadorul Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Petras Austrevicius, Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova şi reprezentanţi ai Serviciului European de Acţiune Externă.

Un punct separat pe ordinea de zi a fost constituit de raportul de progres al Republicii Moldova în 2014 în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, prezentat de Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant pentru politică externă şi de securitate, în urmă cu două zile.

Referindu-se la raportul Comisiei Europene, Andi Cristea a declarat: "E un raport obiectiv, suprinde corect realitatea. Eu îl văd ca pe un semnal de alarmă pentru Chişinău, că nu mai este timp de pierdut. Chişinăul nu îşi permite stagnare. Lucrurile pozitive din raport sunt rezultatul muncii fostului guvern, pentru că actualul s-a format recent, după o perioada nepermis de lungă de negocieri politice. Dacă îl comparăm cu rapoartele anterioare, este unul mai puţin bun. Dacă îl comparăm cu rapoartele altor state din vecinătate este peste medie, este bun. Întrebarea pe care o adresez eu este - ce este mai important? Doar sa fii mai bun decât alţii sau să reuşeşti să implementezi reformele şi să te ancorezi ireversibil în spaţiul european, un spaţiu caracterizat de stabilitate şi prosperitate?".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb