DEVANSÂND TOYOTA ŞI RENAULT-NISSAN: Volkswagen, cel mai mare constructor auto mondial

E.M.
Companii / 30 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Constructorul auto japonez Toyota Motor Corporation a anunţat astăzi că anul trecut a vândut 10,59 milioane de vehicule la nivel mondial, mai puţin decât cele 10,83 milioane vehicule livrate de rivalul german Volkswagen, transmite Bloomberg.

Separat, constructorul japonez Nissan Motor Company a informat că vânzările sale globale s-au cifrat anul trecut la 5,65 milioane vehicule, în timp ce partenerul francez Renault SA a comercializat 3,9 milioane vehicule la nivel global iar un alt producător auto japonez, Mitsubishi Motors Corporation, controlat în proporţie de 34% de Nissan, a vândut 1,2 milioane vehicule. Conform acestor cifre, alianţa a vândut 10,75 milioane vehicule, însă acest număr nu a fost confirmat încă în mod oficial.

Toate aceste cifre publicate astăzi scot în evidenţă o competiţie acerbă în rândul constructorilor auto. Grupul auto american General Motors Co. a fost cel mai mare constructor auto mondial timp de şapte decenii, după care în 2008 a cedat acest titlu în favoarea Toyota. Grupul german Volkswagen a preluat poziţia de lider mondial de la Toyota în 2016 pe care a păstra-o pentru al treilea an consecutiv, graţie poziţiei sale de top pe piaţa din China, cea mai mare din lume. În prezent, însă, piaţa auto din China trece printr-o perioadă dificilă, înregistrând prima contracţie anuală din ultimele trei decenii, situaţi dificilă urmând să se prelungească şi în 2019.

"Marii constructori auto mondiali iau măsuri pentru a limita impactul deteriorării mediului pe mai multe pieţe precum şi a presiunilor posibile asupra câştigurilor şi fluxului de numerar care provin de pe urma scăderii vânzărilor de vehicule noi", a informat agenţia de evaluare Fitch Ratings într-un comunicat de presă.

Volkswgen mizează pe modele noi precum T-Cross crossover, Seat Tarraco şi noul Audi Q3 pentru a susţine cererea. De asemenea, marca premium Audi va lansa în acest an primul său model complet electric, E-Tron, pe o piaţă care până acum a fost dominată de constructorul american Tesla Inc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb