Comisia de Petiţii (PETI) a Parlamentului European a organizat ieri o dezbatere cu privire la libertatea de exprimare în ţara noastră. În cadrul Comisiei s-au purtat discuţii pe marginea celor două petiţii formulate de jurnalişti şi sindicalişti împotriva paragrafului 6.2. din Strategia Naţională de Apărare, referitor la identificarea ca vulnerabilitate a României a "fenomenului campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului".
Din delegaţia oficialilor români condusă de Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, a făcut parte şi şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), ministrul Bogdan Mănoiu.
În cadrul dezbaterii din Comisia de Petiţii a PE, poziţia Comisiei Europene a fost de declinare a competenţei sale în privinţa domeniului securităţii naţionale, în conformitate cu art. 51 din Carta Drepturilor Fundamentale.
Ca urmare a poziţiilor exprimate, votul din Comisia PETI a fost acordat în sensul respingerii celor două petiţii.