DIN CAUZA LITIGIULUI LIBIAN Profitul "Societe Generale" a scăzut cu aproape 28% în trimestrul al doilea

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 august 2017

Profitul "Societe Generale" a scăzut cu aproape 28% în trimestrul al doilea

Grupul bancar francez "Societe Generale", prezent şi pe piaţa din România, a raportat ieri o scădere de 27,6% până la 1,05 miliarde de euro, a profitului net înregistrat în al doilea trimestru al acestui an, în principal ca urmare a soluţionării litigiului cu fondul suveran de investiţii din Libia graţie unei înţelegeri de 963 milioane de euro, informează AFP, conform Agerpres.

În luna mai a acestui an, "Societe Generale" a ajuns la o înţelegere cu Libyan Investment Authority (LIA) pentru a pune capăt unui litigiu vizând tranzacţiile financiare operate între 2007 şi 2009, litigiu care a dat naştere unei proceduri juridice la un tribunal civil din Marea Britanie.

Scăderea semnificativă a profitului net înregistrat de banca franceză în perioada aprilie-iunie 2017 se explică de asemenea şi prin creşterea cu 300 milioane de euro a provizioanelor legale pentru dispute pe care "Societe Generale" nu le-a precizat, precum şi printr-un efect de bază de comparaţie nefavorabil, în condiţiile în care în perioada similară a anului trecut "Societe Generale" a înregistrat un profit de 725 milioane de euro de pe urma vânzării participaţiei la Visa Europe.

Dacă se exclud însă toate elementele excepţionale, profitul net al "Societe Generale" a crescut cu 11%, la 1,16 miliarde de euro. Analiştii intervievaţi de Factset se aşteptau la un profit net de 940 milioane de euro.

"Societe Generale" a subliniat că profiturile realizate de activităţile internaţionale de retail banking şi servicii financiare au crescut cu 30,3% până la 568 milioane de euro, în condiţiile în care profitul net înregistrat de subsidiara din România s-a dublat, iar divizia din Rusia a înregistrat un profit net de 31 de milioane de euro.

"Societe Generale", unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb