Ion Iliescu a fost pus ieri sub învinuire de secţia de cercetări penale a Parchetului Militar în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Avocatul Ghergovan Silinescu, care îl reprezintă pe fostul preşedinte în dosarul Revoluţiei şi în cel al Mineriadelor, a declarat, ieri, la ieşirea de la Parchet, că în dosarul Mineriadelor există pîna acum peste 1000 de părţi vătămate. În acelaşi dosar au mai fost audiaţi ca martori şi Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, Cici Dumitrescu, plus alte 16 persoane care au deţinut funcţii executive în momentul în care minerii au ajuns în Bucureşti în 1990. În acelaşi dosar, tot ca martor, Ion Iliescu s-a prezentat de mai multe ori la Parchetul Militar pentru audieri. Liderul minerilor, Miron Cozma, a fost găsit vinovat de instanţă pentru subminarea puterii de stat în timpul incidentelor de la Costeşti şi a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Suspiciunea legăturilor dintre fostul preşedinte şi "regele huilei", precum şi plîngerea penală depusă de Asociaţia Victimelor Mineriadelor din 1997 a determinat instanţa să intensifice cercetările în dosarul mineriadelor. La sfîrşitul mandatului prezidenţial din 2000-2004, Ion Iliescu, a semnat decretul de graţiere a lui Miron Cozma, considerîndu-l un act de clemenţă, ca, ulterior, să îşi revoce dispoziţia, datorită presiunilor publice. Acum, liderul minerilor se află, din cauza actului de graţiere semnat prin bunăvoinţa lui Ion Iliescu, la un pas de libertate, deoarece instanţa nu recunoaşte actul de revocare a decretului de graţiere. Cu puţin timp în urmă, Miron Cozma a cerut Parchetului o confruntare cu Ion Iliescu, propunere acceptată, de altfel, de Ion Iliescu. Fostul şef al statului a declarat, ieri dimineaţă, înainte să afle că a fost pus sub învinuire, că justiţia va decide dacă îl va elibera sau nu pe Miron Cozma. Ion Iliescu este de părere că decizia instanţei de a-l condamna pe şeful minerilor la 18 ani de închisoare a fost exagerată. "Eu mi-am asumat toate responsabilităţile, inclusiv graţierea lui Cozma", susţine învinuitul Ion Iliescu.
Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, s-a arătat surprins de decizia Parchetului Militar. "Noi am făcut plîngere încă din 1997, însă Iliescu a fost audiat, ca toţi ceilalţi, numai în calitate de martor. Se pare că ceva se mişcă în acest dosar", a afirmat domnia sa.