DIN PROFITUL ANULUI TRECUT Societe Generale vrea ca BRD să nu mai plătească dividende

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 1 aprilie 2020

Societe Generale vrea ca BRD să nu mai plătească dividende

Actualizare - Preţul acţiunii BRD scade cu 5,96%, la 11,04 lei, după prima jumătate de oră de la deschiderea şedinţei bursiere, pe fondul unui volum de circa 297.600 de titluri, peste 60% din media zilnică a ultimei luni, de aproximativ 456.500 de acţiuni.

Transfeurile cu titlurile băncii se ridicau la 3,2 milioane de lei, cel mai mare rulaj de la BVB, după prima jumătate de oră de tranzacţionare.

---

Iniţial, conducerea băncii a propus alocarea unui dividend de 1,64 lei, echivalentul unui randament brut de aproape 14%

Francezii de la Societe Generale, ce deţin 60,17% din BRD - Groupe Societe Generale (BRD), au cerut completarea ordinei de zi a adunării de bilanţ, din data de 23 aprilie, cu un punct ce prevede alocare întregului profit aferent anului trecut, de 1,528 miliarde de lei, la rezultatul reportat, se artă într-un comunicat al instituţiei remis, astăzi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Societe Generale îşi motivează solicitarea prin incertitudinea ridicată cu privire la consecinţele economice pe termen lung ale răspândirii Covid - 19 şi angajamentul ferm al BRD de a sprijini economia ţării noastre în perioade dificile.

Totuşi, francezii subliniază că BRD are o poziţie bună,cu o rată de adecvare a capitalului de 20,06% (excluzând profitul din 2019) la finele anului trecut, cu mult peste cerinţa reglementară.

Iniţial, conducerea băncii a propus distribuirea unui dividend de 1,64 lei/titlu, echivalentul unui randament brut de 13,96%, faţă de preţul de închidere al acţiunilor BRD de ieri, de 11,74 lei.

Pe lângă Societe Generale, în acţionariatul instituţiei de credit se mai găsesc SIF Oltenia (SIF5), SIF Transilvania (SIF3), fonduri de pensii Plion II sau Dedeman.

La ultimul preţ al acţiunii BRD de ieri, valoarea de piaţă a băncii la Bursa de Valori Bucureşti era de circa 8,18 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 37 )

  1. ...

    1. Lasati, nu moare nimeni fara dividende.

      Cam pentru ce ar cumpara cineva titluri la institutii profitabile? Care e sensul ? Vorbesti si tu ca prostu'.Partarii de francezi mai au si tupeul sa spuna in justificarea hotaririi ca se gandesc la sprijinul economiei romanesti ,ca, vezi doamne , dupa ce trece pandemia firmele vor da navala la imprumuturi la BRD , si sa nu-i prinda fara bani- nu , lacomia este profitoarea , vor gasi metodele sa-i disipe (banii din dividende) Iin averile lor.

      Am citit comentariile voastre. Poate nu cunoasteti ca deciziile de investitii se iau pe baza de informatii publice, in special de la companie. Cand BRD propune un dividend cu randament de 11% la acel moment, iar acum zero, se numeste MANIPULARE DE PIATA!

      Prevazuta si pedepsita in reglementarile UE si nationale. Faptul ca se prevaleaza de niste explicatii lucrate de departamentul de marketing arata cat ii pasa de micii actionari.

      Ziarul “Bursa”, va amintiti cand, acum mai mult de 10 ani, marele management BRD si actionarul sau SOCIETE GENERALE, in loc sa dea dividende, a majorat capitalul social prin cresterea valorii nominale? Asta e un subiect pe care poti scrie, desigur, fii ziar de business sau dedicat pietei de capital! 

    Sa fie bal pana la capat, sa le ducem la 8 lei, hai ca se poate.

    1. La 8 lei nu o vei mai vedea niciodata! Fondurile de pensii sunt primele care vor cumpara cand piata se va prabusi, au intrat de cateva ori la cumpărare in ultima perioada si s-a văzut imediat in piata. Si nu cumpara doar BRD ci si SNN, SNG, EL, etc. Si nu numai ele, sunt si institutionali straini care cumpara "Cu 2 maini" cand altii arunca cu ele. Si nu uita ca din toamna bvb va promova la statutul de piata emergența, situație care va permite si altor fonduri straine sa achiziționeze acțiuni ieftine. Tu asteapt-o la 8 lei, eu am cumpărat azi la 10.60

      Se confirma ce am scris mai devreme, fondurile de pensii au intrat la cumparare :)

      Allianz tocmai ce a raportat ca detine peste 5% din Electrica 

    Solicitarea francezilor a fost inregistrata pe 31 .03.2020 la brd , iar la aceiasi data , la ora 17h50min cineva a facut o vanzare de pest 25.000 actiuni. Oare cineva a beneficiat de de informatie ?In tot cursul zilei pachetele vandute au fost sub 5000.

    1. Cineva a vandut intr-adevar insa altcineva a si cumparat cantitatea respectiva. De obicei pe final de sedinta intra americanii la cumparare, dupa ce isi beau linistiti cafeaua de dimineata

      Da , cineva informat a vandut si cineva neinformat a cumparat , pentru ca pretul parea rezonabil , diferenta intre cele intamplate este mare

    BRD este una din acțiunile care ar trebui să facă parte din portofoliul fiecărui investitor, este o acțiune lichidă si plăteste regulat dividende consistente. Chiar dacă acum nu va plăti dividende, nu este exclus ca data viitoare sa plateasca un dividend de cca 2,5-3 lei. Cunosc foarte bine care este politica acționarului majoritar si ne putem astepta la surprize plăcute oricand. Daca in Franta va fi nevoie de bani, vor convoca adunare generală si vor cere dividende.

    1. Eu sper ca AGA nu va aproba cererea si va propune un dividend mai mic, macar 30-50 de bani.

      Asa cum este comunicatul imi pare ca lasă o marja de timp, poate situația se va mai îmbunătăți. Nu au procedat ca altii de pe afara anunțând că nu vor mai plăti. Au pus-o pe ordinea de zi, însă varianta cu 1,64 rămâne deocamdată in picioare. Ca sa se aprobe o alta valoare mai mica e necesar ca un actionar cu min 5% sa propuna introducerea pe ordinea de zi a unei plati a dividendului de 0,3-0,5, așa cum zici.

      O socoteala simpla arata ca te hazardezi : dividendul de anul acesta , propus , 1,64 lei adunat cu ce?daca economia se contracta si profitul bancii va fi mic , sa faca 2,5-3 lei ?Deocamdata surpriza este neplacuta

      Sunt de acord ca va fi mai mic profitul insa nu cred ca se va prabusi. Sa luam in calcul o varianta pesimista de scadere cu 50%. Daca vor pastra raportul de distributie actual, va rezulta asadar un dividend de 0.82 pentru 2020. Daca il aduni cu 1,64 ajungi la 2,46. Da, supriza este neplacuta pe de o parte, insa eu am reusit sa cumpar azi in minim asa ca intr-un fel ma bucur. Nu am de gand sa speculez cu ele, le voi tine pe termen lung.

      E normal sa va bucurati ,dar stiti pana unde poate cobori pretul? Si eu am cumparat la 11,6 si mi s-a parut ca am facut bine . Dar azi sunt pe pierdere.

      Stai linistit ca eu am cumparat si la 13.50 si mi s-a parut un pret bun. Eu nu vad BRD mai jos de 10.80-10.90. Daca totusi mai cade cu 10% o sa mai cumpar exact cantitatea pe care o am si duc media mai jos.

      Sunt de la 4.5 . Asa am procedat cu TEL , am cumparat tot mai jos , doar , doar voi mai reduce media , deci pierderile , si acum sunt prizionerul unei actiuni fara viitor-dupa cum evolueaza.

      Sper sa aveti( sa avem) mai mult noroc cu BRD 

      Câte credite va reuși să dea ca să mai obțină profit anul acesta ? Prețul acțiunilor să nu alunece că cel al mai tuturor băncilor din UE vezi Societe General Paris .

      Va zic un secret ... ma rog... il stie oricine se uita la piata bancara romaneasca. Este un cartel. Marja dintre dobanzile interbancare si cele catre clienti este atat de mare, mult peste ce este in vest. De aia profitul bancar este enorm. Si dividendele la fel.

      Nici nu trebuie sa mai acorde credite cu nemiluita. Au deja multe credite huge acordate la corporatii, cu derulare pe mai multi ani. In plus au si creditele sindicalizate in care imprumutatii nu neaparat sunt clientii lor, asa ca au de unde sa vina dobanzi si capital. Din cate stiu participa la toate creditele sindicalizate si acolo vorbim de sume imense!

    decizie logica, de asteptat; au timp se dea in anii urrmatori

    1. Nu e logic deloc -si cele mai mici si neinsemnate firme rasplatesc actionarii cu ceva- bancile , acesti monstri pe saci cu bani gasesc oportunitati de a stringe de git si actionarii , nu numai clientii.Daca toti ar evita plata de dividente , ca doar toti au nevoie de capital de lucru pentru a reporni motoarele , atunci ar disparea unul dintre motivele pentru care se cumpara actiuni . Si astfel o categorie de investitori.

      Si ECB dar si BNR au recomandat sa se amane/reduca/anuleze distributia de dividende sau de buyback anul acesta. Clar ca bancile centrale se tem de o depresiune economica. Si vor ca bancile sa aiba armele "locked and loaded" ca sa poata stimula economia cand va trece pandemia. Cine are mai mult capital va putea credita mai mult si profitul va fi mai gras.

      Pana la urma, neredistribuirea dividendelor este in sine o investitie in propria afacere. 

    tinta de pret pentru BRD este aria 2.75 - 3.25 ron la finalul valului C (val A = 2008-2009), val corectiv B 2009 - 2019 finalizat la 16.26 ron (B-ul are o structura de tip 3-3-5 unde ultimul 5 este un expanding rising wedge clasic cu valul intern 'd' iesind in afara suportului (alt semn clasic al valurilor 'd')

    tinta pentru C e calculata dupa o formula 0.618 x adancime val A aplicata de la varful valului B  

    Succes!  

    p.s. poate gresesc in calculele mele, nu conteaza. Eu voi cumpara la tintele mele. DOAR la tintele mele.  

    1. Ooo bine ai revenit Vali! Spune te rog daca vrei, de unde ai invatat toate astea cu valurile. Adica carti, cursuri, etc. Imi imaginez ca e mult de munca, dar niste recomandari de calitate? Merci!

      mai, e greu de spus o anume sursa.

      am invatat din mers , am invatat pe banii proprii ( :))) ) din 2008 (aspectele de FX, legate de schimburi valutare) si din 2009/2010 (bursa, piete de capital, corelatii intre instrumente si piete). 

      uite... o sa iti recomand sa cauti pe net (da un google) cateva site-uri  

      sunt analisti de valoare dar niciodata sa nu iei ca atare ceea ce scriu ei acolo - dar sa le inveti metodele in lunile si anii ce urmeaza: dailyfx . com , marketwatch . com , mcverryreport . com (e un integrator de bloguri de analisti) , blog . icmarkets . com , caldaro . wordpress . com , ew - forecast .com , channelsandpatterns . com , elliotwavetrader1 . blogspot . com , pretzelch arts . com , evilspeculator . com , vimeo . com / 154113225 , likesmoneycycletrading . com , sunt mai multe..  

      pe surse de evolutie in timp real piete urmareste investing . com  

      NU AI VOIE SA FACI TRADING LUAND DE BUNA CE SCRIU AIA ACOLO! II FOLOSESTI DOAR CA MATERIAL DIDACTIC CA SA INVETI TU METODELE! ok?  

      invata fibonacci , invata elliott waves, nu stiu ce sa mai zic. Eu am invatat mult coreland ce citeam si invatam cu experiente reale (cand am pierdut bani reali si am invatat pe viu) si cu cunosteam sau experimentam lucrad in banca (expunere pe creditare - administrare, pe trezorerie si pe audit intern).  

      Ideal e sa mixezi experienta reala de trading/investing cu teoria pe care trebuie sa o inveti si sa o stii.  

      NU uita sa exersezi autocontrolul emotiilor ! Extrem de important in trading sau investing !  

      Da, m-am intors pentru ca refuz sa ma las expus unui fenomen de bullying din partea unor dobitoci. Am ceva de zis si o sa zic. Eu decid, nu altii.  

      " tinta de pret pentru BRD este aria 2.75 - 3.25 ron la finalul valului C (...) Eu voi cumpara la tintele mele. DOAR la tintele mele."

      Bai, nu va luati dupa mine ca daca gresesc o sa ma scuipati pe aici cu comentarii naspa!  

      Faceti-va propriile analize si actionati dupa consideratiile voastre! Sunt banii vostri , voi decideti!

      NU va luati dupa mine!  

      Cu tot respectul Vali,dar e ...imposibil! Asta ar insemna ca apartamentele să scadă pe la10-20000€,salariul mediu să fie pe la 500 lei etc. La un salariu mediu de 3200 toți am cumpăra BRD si am vinde apartamentele pentru BRD!

      nimic nu e imposibil pe o piata de capital

      si gradele de corelatie cu pretul apartamentelor sau cu orice altceva sunt relative, nu in sens mecanicist, absolut.  

      oricum, inseamna ca ma voi insela, e ok. 

      Poti cumpara BRD chiar maine, indiferent de pret si indiferent de analiza tehnica sau analiza valurilor, e ok cu mine.

      Eu intru pe la 3 ron / actiune brd.  

      Multumesc de recomandari. Marketwatch urmaresc si eu. Am sa incep si pe celelalte :)

      cu drag.

      cauta pe google carti de analiza tehnica. 

      cu analiza tehnica incepi intai, dupa aia cu analiza de valuri elliott, dupa aia cu conectarea primelor 2 cu analiza fundamentala. Analiza fundamentala e ultima pentru ca e un factor de verificare a primelor 2.  

      Numai tembelii asa-zis profesionisti din fonduri de investitii / banci de investitii incep cu analiza fundamentala si continua cu restul. Asa sunt ei , mai "speciali" :))) Au 3 MBA-uri dar nu vad o criza venind :))))))))))))))))))))))))))))) ))))))))))))))))) Si castiga un sac de bani ca sa nu vada padurea de copaci :) .... eh.... ce viata. Sa fii tampit pe bani multi!  

      Deci: incepi cu analiza tehnica: ce e un suport, ce e o rezistenta, ce e un canal , ce e o analiza Andrew's fork, ce e un bull flag, ce e un bear flag, ce e un head and shoulders , ce e un inverted head and shoulders, etc.... Analiza tehnica e mama si e tatal tradingului si investingului. Fara ea nu ai abc-ul.  

      Dupa ce parcurgi analiza tehnica, analiza de valuri elliott, in cadrulanalizei fundamentale nu ar strica deloc sa inveti cateva minime concepte de contabilitate cat sa poti citi singur o balanta si un bilant. Dincolo de vorbe frumoase, acolo se pot ascunde bube. Sau avertizari timpurii. Oricum firmele mascheaza maxim balantele si bilantul. Dar cand e ceva mare, e mai greu de mascat. Trebuie sa stii si nitica contabilitate si analiza financiara. Nu multa, doar asa cat sa nu te uiti ca Trump la Rusia :))))) ... fara sa intelegi prietenii si dusmanii in cifrele alea.  

      Nu e greu.  

      Dar e nevoie sa iti placa domeniul - trebuie sa o faci cu placere, din inima.  

      Volumul de informatii e maricel daca vrei sa o faci profesionist. Dar dupa o vreme iti intra analiza in reflex. Ca respiratia. Te uiti la un grafic gol si incepi sa ii descifrezi singur structura. E minunat momentul ala!

      Nu te lasa...lasa-i pe aia care vorbesc aiurea...noi ne continuam analizele...facem bani! :)

      Cica o analiza zice ca ne ducem pe DJIA in zona 12000-14000 in cateva luni...sa vedem, sa trecem mai intai de luna Mai! :) 

      Hai ca esti haois si poate esti si prea tanar sa astepti brd la 3 lei; s-ar putea sa ajungi la pensie si nu va mai ajunge acolo. A fost o singura prabusire adevarata (prin 2008 daca nu ma insel) si imi aduc aminte ca am cumparat pe la 3,50 insa sunt constient (si realist in acelasi timp) ca nu se va mai intampla asa ceva.

      Sta prea bine dpdv indicatori, cu mult peste indicatorii bancilor din UE si din afara UE. Recunosc ca mi-as dori sa pot cumpara la un asemenea pret, insa pare imposibil.  

      Merci mult. Am ceva cunostinte de analiza tehnica, dar valuri n-am studiat deloc. Imi imaginez ca e un volum mare inspre mare de studiu si practica. Cat despre multi asa zisi specialisti, inclusiv manageri de fonduri de pe la noi, cred ca ai dreptate. Nu stiu sa tranzactioneze. Singura lor idee e sa cumpere treptat, blue-chips, ca pe termen lung castiga. Poate ca asa e, dar pentru asta nu cred ca iti trebuie mare specializare. Pentru administrare pasiva de portofoliu. Managerii de fonduri ar trebui sa dea mai mult decat benchmark-ul

    Este necesar ca bancile sa nu se decapitalizeze prin acordare de dividende in pragul unei crize care poate fi marcata de lipsa lichiditatilor.

    Intrebarea este de ce au hotarat BRD si TLV sa acorde dividende cand deja se stia de pandemie si de blocajul economic?

    Se bazau oare pe faptul ca daca patesc ceva le salveaza oricum statul prin bail-out sau deponentii prin bail-in? 

    1. la cum au indicatorii - cu solvabilitatea si lichiditatea ... nu au cum sa cada.

      Nici in cele mai umede vise de doomer hardcore nu o sa fie vreo banca picata in Romania. 

      Din simplul motiv ca BNR a jucat extrem de agresiv in cerintele sale fata de banci dupa momentul 2008-2009.  

      Bancile din Ro in medie au indicatorii cu 45-60% mai buni decat in restul Europei.  

      Chiar si la punctul de presiune din a doua decada a lui Martie (cand a fost o cerere de cash / retrageri din conturi de 2.2 x varful de cerere din perioada Craciun/Revelion) sistemul bancar romanesc a mers PERFECT.

      Despre ce vorbim aici ? ... vise umede de pesimisti ? Nu o sa vezi in Ro nici o fomra de bail in/out.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb