De la învestirea republicanului Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, în ianuarie 2025, dolarul american a fost foarte sensibil la anunţurile administraţiei americane privind tarifele vamale, dat fiind rolul său în comerţul global şi încrederea în economie.
Dolarul s-a apreciat după ameninţările tarifare împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei, dar a scăzut ulterior, odată ce taxele au fost suspendate (în ianuarie), conform unei analize visualcapitalist.com care arată avoluţia indicelui Dollar sub mandatul fiecărui preşedinte american din anii 1960 până în prezent, pe baza datelor TradingView.
Conform acesteia, în timp ce politica comercială rămâne incertă, sunt analişti care prevăd că dolarul se va întări în următorii câţiva ani, dar apoi va pierde teren pe fondul creşterii datoriei SUA, accelerată de reducerile de impozite promise de Trump.
Indicele Dollar măsoară valoarea dolarului în raport cu alte şase valute majore - euro, yen japonez, liră sterlină, dolar canadian, coroană suedeză şi franc elveţian. Când economia SUA este puternică în raport cu economiile globale, valoarea indicelui creşte, având în vedere cererea mai mare pentru dolar, considerat active-refugiu (sigur).
Analiza menţionată arată următoarea evoluţie: în mandatul lui Richard Nixon (1969-1974), indicele Dollar a ajuns de la 119,89 la 101,3 puncte (nivel de început şi final de mandat); în cel al lui Gerald Ford (1974 - 1977), de la 102,3 la 105,5 puncte; pe perioada preşedinţiei lui Jimmy Carter (1977 - 1981), de la 106 la 92,1 puncte; în mandatele lui Ronald Reagan (1981 - 1989), de la 95,2 la 95,1; sub preşedinţia lui George H. W. Bush (1989 - 1993), de la 96,2 la 91,5; în era Bill Clinton (1993 - 2001), de la 92,5 la 112,5; în mandatele lui George W. Bush (2001-2009), de la 112,1 la 84,2; în cele ale lui Barack Obama (2009 - 2017), de la 85,6 la 100,7; sub preşedinţia lui Donald Trump (2017-2021), de la 100,5 la 90,2; în mandatul lui Joe Biden (2021-2024), de la 90,6 la 109,4.
De menţionat că, în 1985, în timpul preşedinţiei lui Ronald Reagan, indicele Dollar a urcat la niveluri record, când dobânda de politică monetară atinsese 18%. Dobânzile ridicate au făcut ca deţinerea de dolari americani să fie mai atractivă, iar puterea economică a Americii a jucat un rol în stimularea sentimentului investitorilor, notează sursa citată.
La acea vreme, aprecierea semnificativă a dolarului a generat un deficit comercial substanţial, deoarece mărfurile americane deveneau din ce în ce mai scumpe, în timp ce importurile erau ieftine. Pentru a limita creşterea dolarului, liderii mondiali au încheiat un acord în 1985, denumit Plaza Accord, care a contribuit la scăderea dolarului cu 40% în următorii doi ani.
În schimb, dolarul a atins minime istorice în 2008, în timpul crizei financiare globale, sub mandatul lui George W. Bush. La sfârşitul anului 2008, Rezerva Federală (banca centrală, Fed) a redus ratele dobânzilor la aproape zero, pe fondul deteriorării condiţiilor de pe piaţa muncii. Din cauza preocupărilor legate de o redresare economică lentă, investitorii s-au orientat către aur şi alte valute cu randament mai ridicat.
• Va continua să crească indicele Dollar?
În 2024, tendinţa ascendentă a dolarului a fost subliniată de dinamica economiei SUA, în timp ce Europa şi China s-au confruntat cu o creştere redusă a PIB. Această tendinţă ar putea continua dacă Trump va implementa tarifele vamale, din mai multe motive. În primul rând, tarifele ar putea realimenta inflaţia, determinând Rezerva Federală să menţină dobânzile ridicate, ceea ce ar putea duce la consolidarea dolarului. În al doilea rând, tarifele ar putea cauza slăbiciune economică în alte ţări, consolidând puterea Americii şi creând o cerere mai mare pentru monedă.
Cu toate acestea, tarifele riscă să afecteze economia SUA, care ar putea pune presiune pe dolar.
În timp ce poziţia lui Trump faţă de dolar este contradictorie - el doreşte ca acesta să-şi menţină dominaţia, dar pledează pentru slăbirea competiţiei în vederea stimulării exporturilor din SUA - toţi ochii vor fi aţintiţi pe efectele tarifelor.