• UPDATE: Barroso îl felicită pe Ungureanu
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, l-a felicitat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru numirea în funcţia de prim-ministru, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
"România are nevoie de un nou guvern, capabil şi dornic să implementeze toate măsurile necesare pentru restabilirea încrederii şi pentru a contribui în mod activ la dezbaterea europeană", a precizat Barroso, adăugând: "Vă doresc tot succesul şi aştept să vă urez bun-venit cât mai curând la Comisia Europeană".
-----------------------
Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, a remarcat ieri, într-o postare pe blogul său, că Mihai Răzvan Ungureanu a devenit primul premier al României absolvent al Universităţii Oxford, "alma mater al premierilor şi preşedinţilor din toată lumea". "Universităţile Oxford şi Cambridge au o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte educarea premierilor britanici. William Gladstone, Margaret Thatcher, Tony Blair - cu toţii au studiat la Oxford. De fapt, de la primul premier - Robert Walpole - şi până la ultimul - David Cameron -, 41 dintre cei 55 de premieri britanici au studiat la Oxford sau la Cambridge", scrie Harris pe blogul ambasadei.
El adaugă că, în anii recenţi, "cele două universităţi de talie mondială au fost alma mater al premierilor şi preşedinţilor din toată lumea", menţionându-i pe Indira Gandhi, Benazir Bhutto şi Bill Clinton.
"Astăzi, un nou nume a fost adăugat acestei liste. Mihai Răzvan Ungureanu a devenit primul absolvent de Oxford care devine premier al României. Felicitări lui şi felicitări pentru Oxford, deşi mă doare să spun - eu am fost la Cambridge", adaugă ambasadorul britanic.
Diplomatul povesteşte că anul trecut a găzduit o recepţie la care au fost invitaţi toţi absolvenţii români ai Universităţilor Oxford şi Cambridge, iar la eveniment Mihai Răzvan Ungureanu a fost oaspetele de onoare. "Ceilalţi 60-70 de oaspeţi fac parte din toate sectoarele vieţii româneşti - mediul de afaceri, academic, finanţe, serviciul public", scrie Harris.
El spune că la momentul la care a absolvit la Cambridge, acolo nu exista niciun român, însă remarcă faptul că, între timp, aceştia au ajuns să formeze o comunitate numeroasă.
"Când eu am absolvit Cambridge, în 1991, nu era niciun român la mine la universitate. Acum există mulţi studenţi la ambele universităţi. O dovadă despre cât de departe a ajuns România dar şi despre unde au ajuns Universităţile Oxford şi Cambridge. Motto-ul colegiului unde a studiat Mihai Răzvan Ungureanu, la Oxford, este foarte grăitor - Ad quattuor cardines mundi (în cele patru colţuri ale lumii). Acum inclusiv în România", scrie Harris.
• Ambasada SUA: Felicitări premierului Ungureanu şi colegilor săi; aşteptăm continuarea cooperării
Ambasada SUA i-a felicitat, ieri, pe premier şi noii miniştri, transmiţându-le că aşteaptă continuarea cooperării fructuoase pe care au avut-o şi cu guvernele anterioare. "Ambasada SUA îi felicită pe premierul Ungureanu şi pe colegii săi de Cabinet pentru confirmarea primită astăzi (n.r.ieri). Le dorim binele în toate demersurile lor şi aşteptăm continuarea cooperării fructuoase pe care am avut-o şi cu guvernele anterioare", a precizat Biroul de presă al misiunii diplomatice americane.
1. Ungureanu versus Mahatma Gandhi
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2012, 08:24)
cand ma gandesc la Gandhi imi vine in minte miscarea sub egida nesupunerii civice, care adus la independenta Indiei.
Oare Ungureanu de va duce la suveranitatea Romaniei, scoaterea ei din ghearele sclaviei economice si monetare?
Va intra in istorie la capitolul persoanje pozitive! Dar cu o floare nu se face primavara! Ar trebui sa fie si intelept dar si viclean in aliantele si actiunile sale, sustinute de popor. de popoare!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2012, 10:00)
Romania este (deja) suverana.
Iata, recunoasteri de prestigiu; mai lipseste opozitia!. Dar, oare are aceasta prestigiu ?.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2012, 15:22)
din pacate nu a studiat la oxford economia si limba ebraica...