Grupul bancar ungar OTP nu va vinde subsidiara din România, ne-a declarat domnul Laszlo Diosi, directorul general al OTP Bank Romania, infirmând astfel zvonurile aparute recent în presă.
Domnia sa ne-a mai precizat că banca pe care o reprezintă a avut rezultate foarte bune şi că grupul este mulţumit de evoluţia sa.
Volumul de credite acordate de bancă a crescut cu 54% în primul semestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pierderile s-au diminuat cu 38%.
Directorul general al OTP Bank România ne-a mai spus că a discutat cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie care au infirmat informaţiile potrivit cărora OTP Bank România ar fi de vânzare.
Domnul Laszlo Diosi ne-a mai precizat ca obiectivul băncii pentru acest an este profitul şi menţinerea lui în anii următori.
Grupul OTP doreşte să îşi consolideze poziţia pe piaţa din ţara noastră dar şi pe pieţele financiare din alte ţări.
Banca Carpatica a primit oferte de cumpărare
Potrivit unor surse din piaţa financiară OTP Bank a fost una din băncile care au depus oferte indicative pentru Banca Comercială Carpatica. Aceleşi surse ne-au spus că banca are cele mai mari şanse să preia Banca Carpatica.
Vineri s-a terminat perioada de depunere a ofertelor indicative pentru Banca Comercială Carpatica.
Deşi aceste oferte au numai un rol consultativ se pare că acţionarii băncii doresc ca vânzarea să se realizeze cât mai repede, ne-au mai spus sursele din piaţa financiară.
Domnul Nicolaie Hoanţă, directorul general al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), a recunoscut că au fost făcute oferte din partea mai multor entităţi internaţionale dar a adăugat că acţionarii nu sunt interesaţi de o astfel de afacere, fapt demonstrat prin susţinerea continuă a creşterii capitalului social.
Domnia sa ne-a spus: "Actualele turbulenţe create pe piaţa mondială de giganţii bancari în domeniul investiţiilor (fuziuni şi achiziţii) au demonstrat cât de importantă este latura consolidării finanţelor unui stat, pe fondul unei politici economice şi fiscale echilibrate. Conducerea BCC a subliniat în repetate rânduri ca România are nevoie de capital românesc puternic şi de bănci cu capital românesc care să susţină interesele naţionale în situaţia unor condiţii vitrege pe piaţa internaţională. Banca Carpatica ia în considerare parteneriate strategice cu orice instituţie financiar-bancară, naţională sau internatională, care văd în BCC o bancă românească demnă de tot respectul pentru poziţia dobândită pe piaţa bancară din România".