DIRECTORUL ŞTIINŢIFIC IGR, DEMIS NEMOTIVAT Mircea Ţicleanu: "Institutul Geologic a fost preluat în stil mafiot"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Companii / 20 aprilie 2015

Mircea Ţicleanu: "Institutul Geologic a fost preluat în stil mafiot"

Nicuşor Dan: "Este o cenzură ştiinţifică la acelaşi nivel cu cenzura presei"

Conducerea Institutului Geologic Român a fost dată afară printr-o decizie nemotivată, instituţia fiind preluată într-un stil mafiot, ne-a declarat, vineri, fostul director ştiinţific Mircea Ţicleanu.

Domnia sa apreciază că schimbarea a fost total nejustificată, printr-un ordin al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI): "A fost o mutare prin care şi-au bătut joc de instituţie şi de experţii noştri. Eu şi ceilalţi colegi din conducere am fost înlocuiţi de persoane fără pregătire şi fără experienţă administrativă corespunzătoare. Este o catastrofă şi un atac de neimaginat la adresa instituţiei, prin care s-a dorit anihilarea Institutului Geologic".

Mircea Ţicleanu susţine că, de anul trecut au început tentativele pentru discreditarea şi înlocuirea sa din funcţie, totul pornind de la lucrările ştiinţifice ale domniei sale privind subiectul gazelor de şist. "Toţi cei care mi-au susţinut punctul de vedere au avut de suferit de atunci", ne-a spus domnul Ţicleanu, subliniind: "Voi face o plângere penală, pentru că institutul a fost preluat în stil mafiot, iar persoanele venite în locul nostru sunt angajate ilegal, pentru că nu au câştigat posturile prin concurs, aşa cum era normal".

Fostul director al institutului consideră că schimbarea conducerii a fost o decizie premeditată, prin care mai mulţi experţi au fost daţi afară în joia dinaintea sărbătorilor de Paşte, întrucât vineri era zi liberă în instituţie, iar cei implicaţi nu aveau posibilitatea să reacţioneze. "Am trimis o notificare către ANCSI şi ei trebuiau să verifice imediat schimbarea abuzivă, însă nu au făcut-o. Este un abuz în serviciu sub toate formele posibile", potrivit sursei citate.

Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", a comentat situaţia creată, acuzând că este inadmisibil ca un om de ştiinţă să îşi piardă poziţia pentru publicarea unui articol ştiinţific.

"Este o cenzură ştiinţifică la acelaşi nivel cu cenzura presei", ne-a spus domnia sa, menţionând: "Geologia este un domeniu vital, pentru că exploatările de resurse minerale care nu sunt realizate în siguranţă pot duce la morţi şi pagube materiale mult mai mari decât beneficiile economice. De aceea, este total iresponsabil să nu avem un institut de geologie care să emită puncte de vedere ştiinţifice şi nu puncte de vedere la ordin politic".

Ţicleanu: "Noua conducere IGR nu are nicio legătură cu profesia de geolog"

Mircea Ţicleanu a declarat că noua echipă numită la conducerea IGR nu are nicio legătură cu profesia de geolog: "Directorul de acum, Simona Mălureanu, este un funcţionar public la ANCSI, care a preluat Institutul Geologic într-o variantă absolut exotică. IGR s-a bazat câteva zile la rând pe nişte persoane care nu aveau niciun fel de relaţii oficiale de muncă cu instituţia, lucru care a şocat pe toată lumea şi i-a îngrijorat pe colegii mei. Acesta a fost primul lucru pe care l-am sesizat către ANCSI".

Domnul Ţicleanu a precizat că agresiunile au început după ce a publicat, anul trecut, o lucrare ştiinţifică, în Bulgaria, despre efectele foarte grave ale gazelor de şist, care produc o poluare involuntară, începând de la faza de explorare.

Potrivit sursei citate, autorităţile doresc să blocheze Institutul Geologic ca entitate, precum şi parazitarea acestuia cu oameni din afara domeniului de activitate.

Mircea Ţicleanu a menţionat: "Lucrurile sunt foarte grave pentru că, dacă vor mai apărea probleme de natura celor de la Roşia Montană sau privind gazele de şist, se doreşte să existe o botniţă foarte bine aplicată institutului şi orice relaţie cu presa să fie controlată de un purtător de cuvânt, care nu cunoaşte nici măcar 2% din limbajul necesar pentru o astfel de poziţie".

Fostul director ştiinţific IGR solicită destituirea actualei conduceri şi suspendarea tuturor membrilor Consiliului de Administraţie al Institutului Geologic.

"Institutul este pe punctul să intre în derivă pentru că este condus, la nivelul cel mai înalt, de oameni care nu au nicio tangenţă cu meseria", a conchis Mircea Ţicleanu.

Domnia sa a declarat anul trecut că exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice va contamina toată reţeaua de apă potabilă din ţară, întrucât 90% din fluidele toxice rezultate în urma acestui proces rămân captive în subteran şi pot contamina straturile de sol aflate deasupra gazelor de şist.

Domnul Ţicleanu susţine că această metodă de exploatare produce microseisme care afectează straturile de nisipuri şi pietrişuri şi conduce la poluarea cu metan a solurilor. În acelaşi timp, specialistul afirmă că au fost înregistrate accidente de manipulare a apelor reziduale, deversări intenţionate în râuri, pulverizări de gaze în atmosferă, poluări cu metale grele şi cu elemente radioactive, dar şi distrugerea infrastructurii rutiere, precum şi poluarea fonică.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dati o sansa si pregatirii stiintifice a mafiotilor! Ei de ce n-ar avea si institute de cercetare?

    Cautati motivatia peste ocean, caci acolo se trag sforile la prospectiuni, evaluari, precum in Ucraina! Acum suntem o republica bananiera "incalecata" , numai ca romanii nu vor sa vada si accepte o atare realitate, ei fiind asmutiti in continuare catre EST !

    somnul natiunii naste monstrii

    O minima informare era necesara inainte sa coaceti articolul. Directorul institutului era numit interimar pe 3 luni. Noul director, oricine ar fi el, isi numeste echipa. Acest domn Ticleanu considera ca el are dreptul sa fie numit pe viata director stiintific. Apropo, el este autorul "studiul stiintific" despre cutremurele din Galati, in urma caruia a fost inlaturat Marincea, alt visat director pe viata al IGR. Traiasca securistii noi si vechi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb