DIVERGENŢA DINTRE PIEŢELE FINANCIARE ŞI ECONOMIA REALĂ DIN SUA ESTE TOT MAI MARE Creştere explozivă a indicilor bursieri, creştere impresionantă a numărului falimentelor

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 iulie 2020


Călin Rechea

Trebuie să ne întoarcem în timp mai bine de două decenii pentru a întâlni creşteri trimestriale ale indicilor bursieri americani apropiate de cele înregistrate în T2 2020.

Creşterea cu 17,8% a indicelui Dow Jones a fost cea mai mare din T1 1987, când s-a înregistrat un avans trimestrial de 21,6% (vezi graficul 1).

Indicele S&P 500 a încheiat trimestrul al doilea din 2020 cu o creştere de aproape 20%, cea mai mare din 1998, iar indicele Nasdaq a crescut cu 30,6%, cea mai mare creştere din 1999.

Pe fondul creşterii accelerate a indicilor bursieri, rata de ocupare a forţei de muncă din Statele Unite a scăzut până la un minim istoric, de circa 51%, adică numai jumătate din populaţia cu vârsta de peste 16 ani are un loc de muncă (vezi graficul 2).

Pentru revenirea ratei de ocupare la maximul de 64,7%, înregistrat în aprilie 2000, în economia SUA trebuie create 30 de milioane de locuri de muncă, după cum arată estimările de la Deutsche Bank.

Dar cum se poate transforma în realitate acest ideal al creşterii numărului locurilor de muncă, în condiţiile în care insolvenţele şi falimentele la nivelul companiilor de dimensiuni semnificative a înregistrat o creştere impresionantă?

O analiză recentă de la Bloomberg arată că numărul companiilor cu datorii de cel puţin 50 de milioane de dolari intrate în insolvenţă sau pentru care s-a declanşat procedura de lichidare a ajuns la 75 în T2 2020 (vezi graficul 3).

Acelaşi nivel a fost atins în T2 2009, iar recordul trimestrial, de 96 companii insolvente sau în lichidare, s-a înregistrat în T1 2009.

Situaţia cea mai gravă este în sectorul comerţului retail, unde numărul insolvenţelor a atins un nou record trimestrial, conform datelor de la Bloomberg, iar valoarea cumulată de la începutul anului a fost de 16 insolvenţe şi lichidări.

O creştere masivă a insolvenţelor s-a înregistrat şi în sectorul energetic, în special la nivelul producătorilor de petrol şi gaze prin fracturare hidraulică. Numărul acestora a ajuns la 22 în prima jumătate a anului curent, de la 14 în perioada similară a anului precedent. Recordul a fost înregistrat în prima jumătate din 2016, de 24 de insolvenţe şi lichidări.

În acest context s-a înregistrat şi creşterea puternică a emisiunilor de obligaţiuni care au rating corespunzător falimentului sau se află foarte aproape de acest prag.

Conform unui raport recent de la S&P Global Ratings, numărul emisiunilor de obligaţiuni cu rating CCC+ din SUA şi Canada a crescut până la 256 în ultimele cinci luni, de la 132, după cum scrie Bloomberg.

Amplitudinea divergenţei dintre pieţele financiare şi economia reală din Statele Unite este reflectată şi de cele mai noi prognoze de la Federal Reserve Bank of Atlanta privind evoluţia Produsului Intern Brut.

Declinul trimestrial a fost revizuit până la o rată anualizată de -39,5%, de la -46,6% anterior, în condiţiile în care noile estimări arată o scădere a cheltuielilor de consum ale populaţiei cu o rată anualizată de 38%, în creştere de la -49,7%.

Îmbunătăţirea perspectivelor consumului a fost umbrită semnificativ de accelerarea scăderii investiţiilor private până la o rată anualizată de -58,6%, de la -54,4%.

După cum se observă, creşterea explozivă a bilanţului Federal Reserve nu a ajutat prea mult economia reală, ci a reuşit doar să rupă complet legătura dintre aceasta şi pieţele financiare, în special prin distorsionarea grotescă a preţurilor titlurilor financiare. Mai mult, intrarea directă a Federal Reserve pe anumite pieţe a contribuit la anihilarea tuturor semnalelor oferite de preţuri pentru alocarea resurselor în economia reală, fenomen care face imposibilă redresarea sustenabilă şi reluarea dezvoltării economice pe alte baze.

Ultimele date oficiale arată că bilanţul băncii centrale americane a crescut cu 1,83 trilioane de dolari în T2 2020, echivalentul unei rate trimestriale de 34,8%, până la circa 7,1 trilioane, după o creştere de circa 1,1 trilioane în trimestrul precedent, respectiv 26,1%. Faţă de T2 2019, bilanţul Federal Reserve a crescut cu 85%.

Acum mai trebuie găsită doar "incantaţia" prin care Fed-ul să tipărească direct locuri de muncă bine plătite, care să permită reluarea creşterii pe termen nelimitat prin consum.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. FED și BCE sunt baza terorismului financiar mondial, ar trebui desființate imediat și lumea să traiasca efectiv cu cât produce și câștigă.

    Ar ieși haos planetar, planul masonic neo-marxist ar fi aruncat la cos, iluzia capitalismului s-ar evapora dar ar fi un moment al adevărului corect, o linie zero de pornire. Averile oligarhilor, adunate pe spinari de sclavi ar putea fi confiscate și din acei bani anulata datoria țărilor sărace la un sistem corupt. 

    Ar fi un moment al adevărului - omenirea, eliberată de progresism, lăsată să funcționeze doar cu ceea ce produce sau poate culege din natura. 

    Cum a ajuns populația globalistii bului la 8 miliarde de oameni? Simplu - cu ajutorul FED și BCE, etc care au hrănit iluzia bunăstării din bani falși, produși la imprimanta. Dacă economia mondială de întindea doar cat ii era plapuma, eram maxim 3 miliarde de oameni la ora actuala adică mai puțin de jumate.

    De aceea FED și BCE și întreg sistemul bancar bazat pe specula ar trebui scoase în afara legii. 

    Domnule Rechea, ati vazut ca s-a linistit piata Repo americana ? Nu a fost o repetare a crizei din 2008, atunci cand bancile panicate au inghetat imprumuturile interbancare ci s-a dovedit doar o chestiune tehnica. De la un maxim de 442 mld usd imprumuturi de urgenta Fed pe piata repo in martie, in iunie imprumuturile au scazut la 80 mld$. Sfarsitul lumii financiare se mai amana ... :)

    A , era sa uit, intre timp si pretul petrolului a crescut cu 80 de dolari de la minimul record de -40$ care a atras semnalul categoric de alarma al domnului Rechea ( vezi articolul din arhiva).

    Sigurul lucru care ramane neschimbat la aceste articole sunt comentariile suculente ale batranului troll Cristian pe care domnul Make il tolereaza si despre care Pribeagul se intreba daca este de buna credinta sau nu... Sper ca Pribeagul s-a lamurit intre timp 

    1. Domnul Make tolereaza orice comentariu care respecta Regulamentul.

      De exemplu, nu cunosc vreun comentariu de-al lui Cristian care sa fi incalcat Regulamentul, in schimb al tau, prin care ma hartuiesti (hodoronc-tronc, fara sa am nici o legatura cu subiectul), il incalca. 

      Prin urmare, domnul Make tolereaza si unele incalcari de Regulament, ca exemple negative, pentru ca Regulamentul sa devina mai clar.  

      Desi, p;entru un om echipat normal de la natura, el este foarte clar.

      Si inca ceva: mataluta crezi ca eu sint angajat la BURSA sa elimin comentariile timpite? 

      Va hartuiesc din simpatie ... :) Stiu ca Bursa merita mai mult decat astfel de teorii ale conspiratiei desantate si apocaliptice (nationalizari generalizate, spinari de sclavi, planul masonic neo-marxist etc). Te pufneste si rasul.

      Consecventa are si ea meritul ei... Daca faci de 1000 de ori comentarii tampite s-ar putea ca unii sa le creada chiar destepte si valide.

      In rest ,de acord cu domnul Rechea, traim intr-o lume plina de riscuri si excese. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb