Procurorii DNA lau reţinut pentru 24 de ore pe Lazăr Vasile, care a pretins, împreună cu un agent de poliţie din IPJ Galaţi, 20.000 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror din cadrul DIICOT.
Potrivit procurorilor, în intervalul septembrie - decembrie 2008, Lazăr Vasile împreună cu Bologa Irina Lucia, în perioada respectivă agent de poliţie în cadrul Inspectorului de Poliţie al Judeţului Galaţi, au cerut mită pentru a-l determina pe procurorul DIICOT Bacău să să dispună o soluţie de netrimitere în judecată faţă de denunţător, într-un dosar penal în care acesta din urmă avea calitatea de învinuit fiind cercetat pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat.
Ulterior, din banii pretinşi, Bologa Irina Lucia a primit de la denunţător suma de 16.000 de euro. Cu toate acestea, denunţătorul a fost trimis în judecată.
La data de 4 septembrie 2014, Bologa Irina Lucia a fost condamnată definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea mai multor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Lazăr Vasile urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.