DOAR TRANSFORMAREA BNR ÎNTR-UN CONSILIU MONETAR MAI POATE ASIGURA INTRAREA ÎN ZONA EURO  Şi dacă ţara noastră nu mai are oameni serioşi la butoanele principale?

În cadrul audierilor pentru numirea noii conduceri a Băncii Naţionale a României (BNR), care au oferit, din nou, un spectacol grotesc prin formalismul lor gol de orice conţinut, guvernatorul Mugur Isărescu a subliniat importanţa obiectivului aderării la zona euro, iar în presă au apărut informaţii conform cărora aderarea la zona euro este "prioritatea zero" a conducerii Băncii Naţionale.

Ulterior, în cadrul conferinţei de presă care a urmat ultimei şedinţe de politică monetară, conducătorul BNR a "nuanţat" gradul de importanţă al intrării în zona euro.

Aceasta nu trebuie să mire pe nimeni, deoarece ar fi nevoie de un miracol pentru a fi îndeplinite condiţiile de intrare în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM2) de la 1 ianuarie 2022 şi în zona euro după încă doi ani.

Credibilitatea programului de trecere la euro în 2024 se mai poate asigura acum într-un singur fel: schimbarea radicală a cadrului de politică monetară prin înfiinţarea unui consiliu monetar.

Subiectul a mai apărut în presă la începutul anului curent, pe fondul criticilor dure la adresa BNR din partea unor oficiali guvernamentali (vezi şi articolul "România trebuie să adopte Consiliul Monetar până nu este prea târziu", BURSA, 29.01.2019).

Atunci guvernatorul Isărescu a declarat că "un consiliu monetar ar necesita un curs de 7 - 8 lei", ceea ce ar putea indica, de fapt, că leul are acum un curs artificial faţă de euro.

Da, este adevărat că regimul consiliului monetar implică ajustări deosebit de dure, catas­trofale din punct de vedere electoral şi al performanţei economice pe termen scurt şi mediu, însă aceas­tă "corecţie" este necesară pentru corectarea dezechilibrelor acumulate în ultimele decenii de "tranziţie".

Despre susţinerea politică pentru trecerea la Consiliul Monetar nu ar trebui să ne facem prea multe griji, deoarece declaraţiile din ultima vreme ale politicienilor şi ale unor oficiali ai BNR arată că România este condusă de patrioţi gata oricând să se sacrifice pentru ţară.

La conferinţa de presă care a urmat şedinţei de politică monetară de săptămâna trecută, guvernatorul Isărescu a dat asigurări că "inflaţia galopantă nu va fi în România, pentru că suntem şi noi aici". De asemenea, conducătorul Băncii Naţionale a subliniat că "ţara are încă oameni serioşi la butoanele principale".

Dincolo de faptul că afirmaţiile guvernatorului reflectă nostalgia unei planificări centralizate prin care pot fi rezolvate toate "relele" economice doar prin apăsarea câtorva butoane, valoarea lor de adevăr este supusă unor "cazne" teribile de către realitatea economică.

Să înţelegem că unii, poate chiar majoritatea oamenilor serioşi, se află la BNR? Dar unde au fost aceştia în cele trei decenii care au trecut de la Revoluţie?

Atunci erau acolo, dar inflaţia a depăşit cu mult stadiul de galopant în anii "90. Conform indicelui din baza de date WEO (World Economic Outlook) de la FMI, preţurile din 2018 au fost de peste 3.000 de ori mai mari decât cele din 1990 (vezi graficul 1).

În 2005, când tăierea celor patru zerouri de pe bancnote a fost prezentată ca o mare victorie a BNR, preţurile erau de aproape 2.000 de ori mai mari decât în 1990.

"Performanţa" a fost posibilă pe fondul unei rate a inflaţiei de aproape 300% în 1993 şi a unei inflaţii medii anuale de circa 115% din 1991 până la sfârşitul anului 2000 (vezi graficul 2).

Principalii indicatori din baza de date WEO sunt prezentaţi în cadrul unor secţiuni, cum sunt "Conturile naţionale", "Comerţ", "Finanţe guvernamentale" sau "Indicatori monetari".

Oficialii BNR ne amintesc de mult ori că inflaţia de la noi nu are cauze monetare. Atunci de ce este inclusă în categoria indicatorilor monetari de către FMI? Din cauza nostalgiei?

În perioada 2005 - 2018, rata medie anuală a inflaţiei a fost de 3,9%, fără să depăşească în niciun an pragul de 10%, dincolo de care inflaţia este "galopantă", conform definiţiei recente a guvernatorului Isărescu.

Această medie care, teoretic, nu ar trebui să ne sperie, a fost suficientă pentru o creştere cu circa 56% a indicelui preţurilor, ceea ce reprezintă o scădere severă a valorii leului.

În cartea "Masele şi puterea", Elias Canetti, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1981, scrie că "omul se identifică prin unitatea sa monetară, iar orice îndoială aruncată asupra acesteia îl ofensează şi îi distruge încrederea în sine".

Nici nu este de mirare, în condiţiile în care deprecierea unităţii monetare reprezintă, nici mai mult, nici mai puţin, decât o depreciere a muncii fiecăruia şi un atentat direct la viaţa cetăţenilor. Manipularea valorii monedei pentru atingerea unor scopuri politice, indiferent de cât de "nobile" sunt aces­tea, reprezintă o crimă aşa de mare încât nici măcar nu poate fi cuprinsă într-un cod penal, iar pedeapsa trebuie să fie pe măsură.

"Confuzia pe care o revarsă asupra populaţiei nu este limitată la perioada de manifestare efectivă a inflaţiei", mai subliniază scriitorul de origine bulgară, care dovedeşte o înţelegere profundă a fenomenului.

Din această cauză, "în afara războaielor şi revoluţiilor, nimic nu se compară în civilizaţia noastră modernă cu inflaţia din punct de vedere al importanţei", mai subliniază Canetti, iar "schimbările radicale determinate de inflaţie sunt aşa de profunde încât oamenii preferă să nu vorbească despre ele şi să le ascundă".

Într-o ştire despre numirea noii conduceri a BNR, o publicaţie financiară online a scris că "în ultimii 30 de ani, Isărescu a asistat la inflaţia galopantă din anii "90".

Nu, nu a asistat deloc. O astfel de afirmaţie este echivalentă cu a spune că Gideon Gono a asistat la o inflaţie exagerată între 2003 şi 2013, perioada când a ocupat postul de guvernator al băncii centrale din Zimbabwe.

Conform datelor colectate în cadrul unui proiect comun al Institutului Cato şi al Universităţii Johns Hopkins (The Troubled Currencies Project), rata inflaţiei din Zimbabwe a atins un record de 216 sextilioane la sută în 2008, adică 216 urmat de 21 de zerouri.

În primăvara anului trecut, presa online din Zimbabwe şi Africa de Sud a preluat declaraţii ale fostului guvernator prin care acesta justifica tipărirea nelimitată prin necesitatea prevenirii unei lovituri de stat.

"Dacă nu am fi făcut ceea ce am făcut, să tipărim bani şi să lăsăm inflaţia să explodeze, atunci oamenii în uniformă erau gata să iasă din cazărmi", a declarat Gideon Gono.

Dezastrul creat a fost temperat doar prin renunţarea la moneda naţională şi utilizarea directă a dolarului american, iar "experimentul" a fost diluat câţiva ani mai târziu, prin introducerea unei unităţi monetare scripturale, care a alimentat din nou inflaţia.

De câteva săptămâni, noile autorităţi de la Harare au anunţat interzicerea circulaţiei oricăror monede străine şi restabilirea "suveranităţii" monetare, iar inflaţia, care a depăşit 200%, îşi va continua traiectoria explozivă.

Este adevărat că la noi situaţia a fost mai bună, dar numai din punct de vedere al magnitudinii fenomenului. Inflaţia nu a ajuns la sextilioane la sută pe an, iar bancnotele nu au avut mai mult de 6 zerouri.

Tot la ultima conferinţă de presă de la BNR, guvernatorul Isărescu ne-a anunţat că s-ar putea să avem o surpriză plăcută, reprezentată de o rată anuală a inflaţiei de sub 4% în iunie 2019.

Conform evoluţiei de până acum a IPC (Indicele Preţurilor de Consum), temperarea inflaţiei sub 4% se poate înregistra doar în condiţiile în care scăderea lunară a preţurilor este de cel puţin 0,1%. În ultimii 12 ani, inflaţia lunară din iunie a fost negativă în 5 ani, iar în 2017 şi 2018 a fost de 0,04%, res­pectiv 0,02%.

Pe lângă inflaţie, BNR a mai "asis­tat" şi la financializarea accelerată a economiei şi scăparea de sub control a unei bule a creditării, care acum este "reconstruită" alert tot cu ajutorul politicii monetare ultrarelaxate.

Mai trebuie să amintim de "performanţa" deosebită în supravegherea sis­temului bancar, unde rata creditelor neperformante a depăşit 20% şi a ajuns chiar până la 40% în cazul unor instituţii financiare importante?

Toate aceste fenomene la care a "asistat" BNR în ultimele trei decenii sub conducerea lui Mugur Isă­rescu au imprimat o traiectorie fragilă şi instabilă economiei noas­tre, pe fondul erodării puternice a puterii de cumpărare, care nu mai poa­te fi recuperată.

Poate că a venit vremea ca economia să fie scoasă de sub "domnia" oamenilor serioşi, cel puţin până la crearea unui cadru care să îi oblige să-şi asume responsabilitatea, dar nu varianta ieftină numită "responsabilitate politică", pentru ceea ce se întâmplă după apăsarea "butoanelor".

Poate că astfel, oamenii serioşi cu nostalgii de planificatori centrali vor învăţa importanţa dictonului "primum non nocere" şi a cunoaşterii profunde a sistemului complex numit economie de piaţă.