Dobânzile interbancare, aproape de normal

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 noiembrie 2008

Dobânzile overnight au început să se reducă, ajungând să fie cotate chiar la niveluri de 14% pentru depozitele atrase, respectiv 25% pentru depozitele plasate pentru o zi, potrivit unor analişti din bănci. Aceste cotaţii apar după o perioadă în care nivelul dobânzilor pentru depozitele plasate a depăşit chiar 50% în a doua parte a lunii octombrie. Alţi dealeri sunt de părere că dobânzile se cotează în intervale destul de mari, ajungând până la 40% pentru plasamente, dar sunt optimişti în privinţa revenirii pieţei monetare, începând cu săptămâna următoare. Având în vedere că Banca Naţională a devenit creditor net pentru sistemul bancar (furnizor net de lichiditate), nu vom mai avea parte de dobânzi în jurul celei de politică monetară de 10,25% cum s-a întâmplat până în luna septembrie. Dobânzile pentru contractele swot au revenit şi ele la nivelul celor interbancare, ne-au declarat dealerii, după ce în şedinţa precedentă s-au situat în jurul a 50%.

Guvernatorul Băncii Naţionale a anunţat, la rîndul lui, cu ocazia prezentării raportului asupra inflaţiei, că aceste dobânzi se vor reduce în viitorul apropiat.

Dobânzile interbancare medii (ROBID/ROBOR) afişate de BNR au fost de 14,03% pentru depozitele atrase, respectiv 17,53% pentru plasamente pentru şedinţa de ieri. BNR a anunţat un volum al tranzacţiilor pe piaţa monetară de 589 de milioane de lei pentru şedinţa din 4 noiembrie, volum considerat destul de redus de către dealeri.

Cursul valutar a avut o sesiune foarte volatilă în şedinţa de ieri, deschizând în jurul nivelului de 3,6840 lei pentru un euro. Pe parcursul sesiunii, leul a urmat trendul dolarului, ne-au explicat delaerii, în final depreciindu-se uşor, până la un curs de 3,6970 - 3,7020 lei pentru un euro. La fel ca sesiunea precedentă, leul a urmat trendul monedelor din regiune, însă fluctuaţia acestora a fost mai accentuată comparativ cu cea a leului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb