Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Bologa Maria şi Stoinea Sorin-Gabriel, comisari în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul General pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti - Ilfov, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată.
La data de 15 iulie 2010, cu ocazia unui control, inculpata Bologa Maria, în calitatea sus menţionată, a pretins şi primit de la un denunţător 2.000 lei pentru a constata, cu ocazia verificărilor efectuate la societatea comercială administrată de denunţător, alte contravenţii decât cele reale, mai puţin grave, astfel încât să poată aplica amenzi mai reduse.
La data de 16 iulie 2010, ca urmare a unor alte controale desfăşurate la două societăţi comerciale, inculpata Bologa Maria, în prezenţa lui Stoinea Sorin-Gabriel, a pretins suma de 2.000 lei, din care a primit 1.000 lei de la un denunţător, respectiv a pretins şi primit 2.500 lei de la o altă persoană denunţătoare, pentru a constata alte contravenţii decât cele reale, mai puţin grave, prevăzute cu amenzi într-un cuantum mai redus.
Inculpaţilor Bologa Maria şi Stoinea Sorin-Gabriel li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 3 septembrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe termen de 29 de zile.