Dolarul scade, lira - tot mai puternică

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 iunie 2014

Dolarul scade, lira - tot mai puternică

Moneda americană s-a depreciat în intervalul 16-20 iunie, pe pieţele exetene, înregistrând cel mai mare declin săptămânal din ultimele două luni, raportat la euro, după ce banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) a anunţat că va continua să reducă achiziţiile de active şi va păstra dobânzile aproape de zero.

Chiar dacă vineri a urcat uşor pe piaţa din New York (+0,1%), pe fondul speculaţiilor potrivit cărora inflaţia din SUA ar putea accelera mai rapid decât anticipează Federal Reserve, determinând o creştere a dobânzilor în 2015, declinul săptămânal a fost de 0,4%, la 1,36 unităţi/euro.

Scăderea săptămânală a fost cea mai importantă din 11 aprilie până în prezent.

Indicele Bloomberg Dollar Spot, care măsoară evoluţia dolarului faţă de zece valute majore, a pierdut 0,1% vineri, ajungând la 1.009,83 puncte. În ultima zi a săptămânii trecute, indicele a coborât până la 1.008,19 puncte - cel mai redus nivel din 21 mai.

Amintim că Fed a decis, la data de 18 iunie, o nouă reducere cu 10 miliarde de dolari a programului lunar de achiziţii de obligaţiuni. După cinci astfel de decizii consecutive, începute în decembrie 2013, programul în cauză a ajuns la 35 de miliarde de dolari lunar, de la 85 de miliarde dolari.

Totodată, preşedintele Fed, Janet Yellen, a anunţat că dobânzile vor rămâne la un nivel scăzut pentru o perioadă considerabilă de timp, după oprirea programului de achiziţii de active.

Lira sterlină, impulsionată de perspectiva creşterii dobânzilor

Moneda britanică a crescut cu 0,3% între zilele de 16 şi 20 iunie, raportat la cea americană, atingând 1,7013 dolari, după un avans de 1% în săptămâna anterioară. Aprecierea a venit după ce guvenatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a estimat că prima creştere a dobânzilor ar putea fi efectuată "mai devreme decât aşteaptă acum pieţele".

Mark Carney a avertizat gospodăriile, companiile şi pieţele financiare din Marea Britanie să se pregătească pentru o astfel de măsură, precizând că expansiunea economică rapidă şi scăderea şomajului arată că a venit timpul pentru majorarea dobânzilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb