Doru Frunzulică propune o legislaţie europeană de combatere a antisemitismului

L.A.
Politică / 6 martie 2019

Doru Frunzulică la dezbaterea "Coaliţia Europeană pentru Israel" (Sursă foto: Twitter)

Doru Frunzulică la dezbaterea "Coaliţia Europeană pentru Israel" (Sursă foto: Twitter)

În Parlamentul European a avut loc ieri, 5 martie, o dezbatere televizată organizată de "Coaliţia Europeană pentru Israel", (o mişcare ce promovează relaţiile mai strânse între Uniunea Europeană şi Israel), privind creşterea îngrijorătoare a antisemitismului în Europa precum şi referitor la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.

În intervenţiile sale, eurodeputatul român a menţionat exemplul României, care ar trebui urmat şi de alte state membre ale UE, privind adoptarea definiţiei antisemitismului a Alianţei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului (IHRA), din anul 2017, în legislaţia internă şi, mai important, un alt exemplu de urmat al României şi anume "Legea privind unele măsuri de prevenire şi combatere a antisemitismului", adoptată în 2018 de Parlamentul României. Legea prin care constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit dar şi aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. De asemenea, legea prevede şi pedepsirea altor acţiuni cu caracter antisemit, informează un comunicat de presă remis astăzi, Redacţiei noastre.

Eurodeputatul Doru Frunzulică a reiterat propunerea sa ca Parlamentul European, împreună cu Consiliul, să promoveze cât mai curând posibil o directivă europeană de combatere a antisemitismului, obligatorie pentru toate statele membre. Antisemitismul a luat proporţii îngrijorătoare în anumite ţări membre ale UE, înregistrându-se în anul precedent creşteri ale acţiunilor antievreieşti şi de 74% în Franţa, dar şi creşteri semnificative în Marea Britanie, Germania, etc, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb