Curtea de Apel Constanţa va judeca mâine cererea formulată de Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean, de strămutare a dosarului în care este judecat pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal.
Hotărârea instanţei va fi definitivă. Potrivit avocatului lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, cererea de strămutare a judecării dosarului Centrul Militar Zonal a fost formulată cu motivaţia că dosarul ar trebui judecat de o altă instanţă din cauza presiunii mediatice. "Tot ce se întâmplă în instanţă când se judecă dosarul apare în presă, fapt care ar putea pune presiune pe magistraţii constănţeni", susţinea avocatul Marius Mocanu.
Totodată, Curtea din Constanţa decide dacă preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean al oraşului rămâne în stare de arest la domiciliu. În luna februarie, Tribunalul a hotărât să înlocuiască controlul judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu cu arestul la domiciliu.
Nicuşor Constantinescu este arestat la domiciliu şi în alt dosar instrumentat de DNA, în care este acuzat, printre altele, de realizarea mai multor contracte ilegale între Consiliul Judeţean şi diverse firme.
În dosarul Centrului Militar Zonal, Nicuşor Constantinescu are interdicţia să comunice cu angajaţii Consiliului Judeţean şi cu consilierii judeţeni care au legătură cu acest caz.
În acest dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.
În rechizitoriul procurorilor se arăta că, în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligaţiile de preşedinte al CJ Constanţa, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol "consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului".
Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, Nicuşor Constantinescu nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, şi a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii, potrivit DNA.
Procurorii îl acuză pe Nicuşor Constantinescu şi că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pagube acestei instituţii.
Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, Nicuşor Constantinescu nu ar mai fi asigurat piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi, la cererea Consiliului Judeţean Constanţa, au fost întrerupte şi serviciile de telefonie prestate de diverşi operatori, "posibilităţile de comunicare ale unităţii militare fiind paralizate".
În aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acţiuni în justiţie.
În 2010, Nicuşor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unităţii, deşi în interior se află armament şi muniţie de război, precum şi documente clasificate, preciza DNA.
Activitatea Centrului Militar Zonal Constanţa a fost serios tulburată din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilităţilor şi a serviciilor de pază, după rezilierea de către Nicuşor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. În anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a finanţat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 suma alocată unităţii a fost zero lei, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenţi, preciza DNA.
Sumele repartizate de Consiliul Judeţean Constanţa Centrului Militar Zonal au fost însă insuficiente, unitatea militară înregistrând debite importante la furnizorii de utilităţi care au formulat acţiuni în justiţie pentru recuperarea acestor sume.
Aceste demersuri reţinute în sarcina lui Nicuşor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale în cuantum de 67.211,32 de lei, au stabilit procurorii.
Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în alte două dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în altul este judecat pentru că a atribuit nelegal terenuri.