Dosarul mitei de la Romgaz trimis în instanţă

I. Ghe.
Anticorupţie / 18 iunie 2020

Dosarul mitei de la Romgaz trimis în instanţă

Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus, astăzi, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unei persoane fizice fără calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Este vorba despre persoana care i-ar fi oferit unui director Romgaz suma de 200 000 de euro pentru aprobarea plăţii unui contract, semnat anterior, care viza cumpărarea unui teren.

Omul de afaceri a fost denunţat de directorul Romgaz şi prins în flagrant de procurori în timp de dădea un avans de 50 de mii de euro. Procesul va începe la Tribunalul Bucureşti.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, fapta s-ar fi petrecut în perioada 28 aprilie - 11 mai 2020, inculpatul ar fi promis că îi va oferi suma de 200.000 euro unei persoane cu funcţie de conducere într-o companie naţională (martor) pentru ca aceasta, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să aprobe plata unui contract de vânzare-cumpărare ce fusese anterior încheiat între compania naţională respectivă în calitate de cumpărător şi o firmă privată în calitate de vânzător, fiind apoi autentificat la notariat.

"Obiectul contractului era achiziţionarea, de către compania naţională, a unei suprafeţe de teren. La data de 11 mai 2020, inculpatul i-a dat martorului, în numerar, un avans de 50.000 euro din suma promisă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 50.000 euro, în vederea confiscării speciale", se arată în comunicatul DNA.

La începutul lui mai, site-ul de ştiri locale turnulsfatului.ro a scris despre contractul cercetat de procurorii DNA. Sub motivul construirii în viitor a unei "staţii pilot de distribuţie a gazelor naturale comprimate pentru vehicule", Romgaz a cumpărat un teren cu opt milioane de lei.

Cele 1,7 ha de teren au fost cumpărate de la firma vărului directorului de achiziţii din Romgaz şi de la firma şefei Biroului de achiziţii, din acelaşi Romgaz.

Afacerea nu ar avea la bază "date şi documente suport care să întărească oportunitatea achiziţionării terenului în cauză", potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb