Două avioane de vânătoare ruseşti sunt suspectate că au încălcat spaţiul aerian finlandez astăzi, a anunţat Ministerul Apărării de la Helsinki, în contextul în care statul nordic a început, împreună cu Suedia, procesul de aderare la NATO, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Două avioane de vânătoare ruseşti MIG-31 sunt suspectate că au violat spaţiul aerian finlandez în Golful Finlandei, în largul Porvoo", a anunţat ministerul într-un comunicat.
Forţele aeriene finlandeze au ridicat de la sol un aparat de zbor pentru a identifica avioanele, a precizat ministerul, adăugând că gărzile de frontieră finlandeze au declanşat "o anchetă preliminară".
Incidentul a avut loc la 09.40 dimineaţă (06.40 GMT) şi a durat circa două minute, în condiţiile în care avioanele de vânătoare au zburat spre vest circa un kilometru, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării finlandez pentru AFP.
În condiţiile în care are o graniţă de 1.300 km cu Rusia şi este în mod tradiţional nealiniată din punct de vedere militar, Finlanda a trecut printr-un punct de cotitură istoric în luna mai, când şi-a depus, împreună cu Suedia, cererea de aderare la NATO, după invadarea Ucrainei de către Rusia la sfârşitul lunii februarie.
Serviciul finlandez de siguranţă internă (SUPO) a avertizat în mai că "Rusia vrea" să influenţeze procesul de aderare al Finlandei la NATO şi că "diverse tentative de a face acest lucru sunt de prevăzut".