Două companii sunt interesate de preluarea "Vulcan"

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iulie 2012

Ovidiu Tender

Ovidiu Tender

Două companii sunt interesate să preia producătorul de generatoare de aburi "Vulcan", controlat de către omul de afaceri Ovidiu Tender, potrivit unor surse apropiate discuţiilor. Una dintre companii este româ-nească şi activează în domeniul energiei, iar cea de a doua este italiană şi are un profil similar cu cel al "Vulcan" (VULC), ne-au declarat sursele. Compania italiană ar fi susţinută de grupul financiar Centrobanca, ne-au mai precizat acestea.

Ovidiu Tender ne-a declarat că informaţiile privind interesul pentru "Vulcan" sunt adevărate, domnia sa precizând că "tot timpul" a existat interes pentru preluarea companiei. Acest interes a crescut în ultima perioadă, ca urmare atât a dorinţei unor firme să îşi majoreze capacitatea de producţie, cât şi a rezultatelor bune pe care "Vulcan" le-a înregistrat anul trecut.

Ovidiu Tender ne-a precizat însă că nu negociază cu nimeni vânzarea companiei. "În viaţă totul este negociabil, dar, în prezent, nu există o dis-cuţie cu un investitor anume", susţine domnia sa.

"Vulcan" are încheiate contracte în valoare de peste 123 milioane euro pentru următorii doi-trei ani, potrivit celor mai recente informaţii. În prezent, compania se află în negocieri cu mai multe bănci, printre care BCR, pentru obţinerea unor credite care să asigure capitalul de lucru necesar pentru susţinerea comenzilor, ne-au declarat surse bancare.

Cel mai nou contract a fost semnat luna trecută cu "Kuweit Oil Company" pentru livrarea a 210 unităţi de pompare, într-un interval de cinci ani, precum şi pentru asigurarea de servicii integrate la pompă (instalare şi mentenanţă). Valoa-rea contractului este de peste 100 milioane dolari.

"Vulcan" Bucureşti produce cazane pentru centrale electrice, echipamente industriale şi unităţi de pompare, fiind cel mai mare furnizor din Europa, în acest sector.

Părţile sub presiune sunt fabricate în conformitate cu standardele internaţionale ASME, PED, EN şi standardele româneşti. Produsele Vulcan S.A. sunt fabricate în cadrul sistemului de management al calităţii ISO 9001.

Pentru utilajul petrolier, Vulcan S.A. deţine "API Certificat 11E" No.11E-0043, emis de Institutul American de Petrol (SUA).

"Vulcan", care are circa 900 de angajaţi, a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 23 milioane euro. În primele patru luni ale acestui an, cifra de afaceri a fost de 30 milioane lei, aproape dublă faţă de cea atinsă în perioada similară a anului trecut (16 milioane lei). Profitul brut în intervalul menţionat a fost de aproximativ 3,6 milioane lei.

În cadrul şedinţei de tranzacţionare de ieri, titlurile "VULC" au crescut cu 26,84%.

Compania are un capital social de 74.306.715 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei.

Principalul acţionar al "Vulcan" este "Grup Energetic Tender", care deţine 74,79% din capitalul social. SIF4 Muntenia deţine 7,129% din acţiuni, iar "Nuclearmontaj" 2,57%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb