Dragu a transmis CCR un punct de vedere separat privind moţiunea de cenzură

J.P.
Politică / 15 septembrie 2021

Dragu a transmis CCR un punct de vedere separat privind moţiunea de cenzură

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, anunţă că a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, conform Agerpres.

În urmă cu o zi, Anca Dragu preciza că va trimite Curţii Constituţionale două puncte de vedere - unul al Comisiei de resort, însuşit de Biroul permanent, şi altul în nume personal - referitoare la sesizarea Guvernului transmisă Curţii privind existenţa unui conflict juridic Guvern - Parlament în cazul moţiunii de cenzură.

"În acest punct de vedere, semnat de mine, în calitate de preşedinte al Senatului României, arăt că nu se constituie motive pentru a considera existenţa unui conflict juridic de natură constituţională. Este de fapt un conflict de natură politică pe care Guvernul îl doreşte transformat într-un conflict de natură constituţională. Mai arătăm în acest punct de vedere transmis Curţii că este vorba mai degrabă de o cerere ce nu poate fi admisibilă din partea Curţii Constituţionale. Este vorba de o serie de critici legate de iniţierea şi depunerea moţiunii de cenzură. Moţiunea de cenzură reprezintă un instrument juridic constituţional pe care îl au la dispoziţie parlamentarii, un instrument de control asupra activităţii Guvernului şi arătăm, ca atare, că nu se constituie niciun fel de blocaj al activităţii celor două instituţii. Numai un blocaj ar putea sta la baza unui conflict juridic de natură constituţională. Repet: este vorba de un conflict politic, mai degrabă, care de la nivelul Guvernului se doreşte a se transforma într-un conflict juridic de natură constituţională", a arătat Dragu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb