Drept la replică către ziarul Bursa

RADU SOVIANI, purtător de cuvânt ASF
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 septembrie 2013

Drept la replică către ziarul Bursa

Urmare a articolului dumneavoastră publicat în Ziarul Bursa în data de 25 septembrie 2013, cu titlul "Radu Soviani continuă căutările? ASF a găsit sesizarea în al doilea caz de furt de acţiuni'', semnat "Alexandru Sârbu cu unele mici contribuţii ale lui Make'', vă solicităm publicarea integrală a următorului drept la replică:

Referitor la cazul sesizării domnului Gheorghe Palade către Autoritatea de Supraveghere Financiară din luna mai 2013, dorim să facem următoarele precizări:

Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a informat pe domnul Gheorghe Palade în data de 14 iunie 2013, prin adresa A/2858/14 iunie 2013, în privinţa rezultatului cercetărilor privind sesizarea domniei sale către ASF. Urmare a cercetărilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 încă din luna iunie, având în vedere suspiciunea privind furtul de acţiuni, falsul în înscrisuri, uzul de fals, fals în declaraţii, fals privind identitatea.

Referitor la modul în care ziarul Bursa a interpretat răspunsul ASF, în urma solicitării din data de 23 septembrie 2013: "Vă scriu cu rugămintea să îmi spuneţi dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară a primit o sesizare din partea lui Gheorghe Palade cu privire la furtul unei sume de 52.000 lei, rezultată în urma vânzării fără acordul sau a unor acţiuni aflate în proprietatea sa", dorim să facem următoarele precizări:

Răspunsul intermediar transmis de ASF ziarului Bursa, prin purtătorul de cuvânt, în urma informaţiilor primite de la departamentul de specialitate din cadrul Sectorului de Instrumente şi Investiţii Financiare a fost: "Din verificările făcute nu am identificat până acum (referindu-ne la intervalul de 3 ore de la primirea solicitării) o sesizare către ASF cu privire la furtul unei sume de 52.000 de lei.

Dacă aveţi mai multe date, o să vă rog să ne spuneţi şi nouă, să mai verificăm încă o dată la nivelul departamentelor de specialitate". ASF nu a susţinut nicio clipă că o astfel de sesizare nu a fost primită.

Înţelegem din publicarea articolului, în data de 24 septembrie 2013, cu subtitlul eronat "ASF afirmă că nu a primit nicio sesizare", că ziarul Bursa deţinea date suplimentare despre cazul Gheorghe Palade, inclusiv momentul sesizării şi detaliile operaţiunilor semnalate. Ne este greu să înţelegem de ce, presupunând că ziarul Bursa dorea cu adevărat aflarea răspunsului din partea ASF, spre informarea cititorilor, nu ne-a oferit aceste date înainte de publicarea articolului, din moment ce le deţinea. Dar considerăm că o astfel de atitudine face parte din politica editorială a ziarului Bursa, pe care nu o comentăm.

Independent de publicarea articolului, verificările la nivelul departamentelor de specialitate au continuat şi în ziua de 24 septembrie 2013. Iar la ora 11, la mai puţin de 24 de ore de la primirea solicitării, ASF a informat ziarul Bursa (tot prin intermediul purtătorului de cuvânt, de pe adresa de email a Departamentului Comunicare) că: "Extinzând verificările pentru o perioadă mai îndelungată de timp, ASF este în măsură să confirme o sesizare făcută de domnul Gheorghe Palade către ASF (în urmă cu aproximativ 4 luni). În acest caz, ASF a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 având în vedere suspiciunea privind furtul de acţiuni, falsul în înscrisuri, uzul de fals, fals în declaraţii, fals privind identitatea. ASF l-a înştiinţat pe domnul Gheorghe Palade, în data de 14 iunie 2013, în legătură cu faptul că a sesizat Parchetul." În acest fel, la mai puţin de 24 de ore de la primirea solicitării, ASF a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt, un răspuns complet, care includea şi modul în care a fost soluţionată sesizarea, încă din luna iunie.

Totuşi, profităm de prilejul acestui drept la replică să mulţumim ziarului Bursa pentru că a creat contextul pentru ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să detecteze anumite neajunsuri de comunicare între Departamentele Sectorului Instrumente Financiare din cadrul ASF şi asigurăm publicul că astfel de situaţii, nu foarte uşor de evitat în cazul unei instituţii care se reaşează prin comasarea a 3 foste autorităţi, vor fi limitate la maximum în viitor. Şi noi credem că un astfel de neajuns de comunicare intra-departamentală (respectiv netransmiterea către Departamentul de Comunicare într-un interval de 3 ore a unui răspuns complet şi corect de către Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare) poate fi remediat cu celeritate. Eroarea nu a fost de natură să afecteze în vreun fel modul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară tratează sesizările venite de la investitori, sesizarea domnului Gheorghe Palade fiind abordată cu cea mai mare seriozitate. Reamintim că în urma sesizării domnului Gheorghe Palade din luna mai 2013, ASF a investigat situaţia care face obiectul petiţiei şi a sesizat, încă din luna iunie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, având în vedere suspiciunea privind furtul de acţiuni, falsul în înscrisuri, uzul de fals, fals în declaraţii, fals privind identitatea. În data de 14 iunie 2013, ASF l-a informat inclusiv pe domnul Gheorghe Palade în legătură cu faptul că a sesizat Parchetul, astfel încât, din punctul de vedere al ASF, sesizarea era soluţionată încă din iunie 2013, cu 3 luni înaintea apariţiei în ziarul Bursa a cazului domniei sale.

Reamintim ziarului Bursa şi cititorilor că purtătorul de cuvânt este cel care vorbeşte ""pentru'' o instituţie, pe baza informaţiilor primite de la departamentele de specialitate ale acelei instituţii.

În acest context, ne este greu să înţelegem afirmaţia legată de purtătorul de cuvânt al ASF, cum că ""Radu Soviani va putea să îşi economisească eforturile de jurnalist de investigaţie, rămânând acelaşi purtător de cuvânt dintotdeauna, astăzi al ASF, ieri al lui Sorin Ovidiu Vântu''.

Precizez că nu am fost niciodată purtătorul de cuvânt al lui Sorin Ovidiu Vîntu şi în lipsa prezentării unor dovezi concrete (că aş fi fost purtătorul de cuvânt al lui Sorin Ovidiu Vîntu), consider aceste afirmaţii ale autorilor articolului drept mincinoase, de rea-credinţă, calomnioase. De aceea solicit scuze publice din partea ziarului Bursa şi a autorilor articolului: ""Alexandru Sârbu cu unele contribuţii de la Make''.

Calitatea pe care am deţinut-o la The Money Channel (post tv parte din trustul Realitatea Media, controlat la nivel de acţionariat până în anul 2011 de familia Vîntu), de realizator de emisiuni, nu a presupus nicio clipă calitatea de purtător de cuvânt al lui Sorin Ovidiu Vîntu, nici măcar al postului The Money Channel, opiniile şi emisiunile realizate fiind strict pe baza gândirii proprii şi a independenţei jurnalistice. De aceea consider afirmaţiile domnului Florian Goldştein (din câte cunosc, patronul societăţii META RING SRL - cea care editează ziarul Bursa) drept mincinoase, tendenţioase, cu scopul de a discredita onoarea şi reputaţia mea. O logică precum cea a domnului Goldştein (de care mă disociez total), m-ar putea face să cred că, cel puţin la ziarul Bursa, jurnaliştii angajaţi ar fi purtătorii de cuvânt ai patronului, depărtându-se de scopul primordial al jurnalismului. Nu vreau să cred acest lucru şi, categoric, în ceea ce mă priveşte, nu am fost şi nici nu voi fi vreodată purtătorul de cuvânt al unui patron de presă.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Stimate domnule P.C. Soviani,

    tinand cont de importanta institutiei al carei purtator de cuvant sunteti si de faptul ca incidentul cu domnul Palade nu a fost decat o ratacire, va rog sa-mi raspundeti la intrebarea pe care v-am pus-o in titlu. Este important deoarece capitalul social are o valoare mai ridicat decat capitalul propriu, ceea ce ar atrage dupa sine, bineinteles conform guvernantei corporatiste imposibilitatea acordarii de dividende. In alta ordine de idei, faptul ca " astfel de situaţii, nu foarte uşor de evitat în cazul unei instituţii care se reaşează prin comasarea a 3 foste autorităţi" o spuneti in mod public nu ar trebui sa va faca cinste, acest lucru putand duce la concluzia ca inca mai sunteti in cautarea dozelor pentru conexiunea la retea, deoarece in 3 ore accesand o aplicatie numita baza de date prin intermediul unei alte aplicatii numite masca(nu a lui Zorro bineinteles) puteati afla cand a fost depusa declaratia, datele personale a persoanei in cauza si bineinteles stadiul in care se afla rezolvarea cazului. Cat despre faptul ca ati fost jignit nu am gasit nici o exprimare in care sa fi fost folosite cuvinte defaimatoare la adresa dumneavoastra. Daca vreti o exemplificare va dau alaturat cateva caracterizari ale celui care reorezinta institutia numita presedentie si care nu i-a fost teama sa declare ca unele institutii financiare au cam sarit calul, iar unele firme din domeniul resurselor de hidrocarburi au uitat sa ridice capul din conducta petrol pentru a respira in ultimii aproape 10 ani cand au extras p patrime din resursele totale de petrol ale tarii. La loc de cinste as pune cavantul ABERATII precum si sintagma ENGLEZA MARINAREASCA. Apropo, aveti cumva permis sa conduceti macar o barcuta? Tot capitan v-ati numi. O sa va dau o interpelare a presedintelui capitan in limba engleza la Bruxelles si dupa aceea imi spuneti cum este cu engleza domniei sale. Sau alta in care atunci cand este intrebat unde este mai bine sa vina un investitor chinez in Europa sau America ii raspunde ca in Romania deoarece suntem membrii UE si prietenii SUA. Daca inca nu ati remarcat prin cererea dvs. de a primi scuze v-ati alaturat domnului primar Oprescu in momentul cand a inceput sa-i curga lacrimile, Nu credeti ca avem totusi nevoie de personaje care sa dea solutii in loc sa pretinda indurare.... 

    Soviani: Cum dictează Traian Băsescu guvernului unele masuri anti-economice 

    Pentru mine, întâlnirea de luni de la Cotroceni dintre Traian Băsescu şi misiunea FMI a fost o oportunitate rară. Am văzut un Jeffrey (Jeff) Franks ascultător, care reuşea să nu râdă la aberaţiile economice ale Preşedintelui, spuse în engleza căpitănească pe care domnul Preşedinte nu a uitat-o, ba chiar a perfecţionat-o."  

    1. Dar sf, al cui om era.? Si a fost dg peste 14 ani. Si s a întâmplat ceva..

      Bestie, te-ai facut purtatorul de cuvant a lu' Make. Rusine sa critici pe altii dar sa nu-ti vezi neghina ta. 

      Nu-mi dau cuvintele nimanui, mi le port singur.

      si mai ales am incercat sa inteleg logica domnului Soviani si motivul pentru care se poate simti jignit, in interpelarea maestrului Make , nefiind absolut nici un cuvant care sa trezeasca atentia CNA-ului. Referitor la neghina va multumesc pentru sfat, este intr-adevar o piata de nisa in a incerca sa ajuti la separarea graului de neghina. Referitor la intrebarea dumneavoastra , raspunsul este afirmativ ,fiind cel care am primit ravnita pozitie de a purta geanta in care se afla cuvintele decanului Make, greutatea pe care o au acestea, asa cum se si poate desprinde din aprecirea dvs., fiind o placuta inlocuire a orelor pe care le-as fi petrecut la sala de fittness...

    Daianu, Paiata, Soviani, Lupu, Panait, toti ratatii au ajuns la asf. Vai de noi!

    1. Asf, cnvm angajează pe posturi cheie oameni sancționării chiar de ei. Pasata este unul din ei. De ce?

    Domnul Soviani de ce nu v-ati facut actor ?

    A-ti jucat foarte multe roluri si ajungem sa confundam personajele cu actorul ! 

    Rolul de purtator de cuvant al ASF este dificil ?

     

    l-am urmarit pe soviani cind aparea pe la tv.Un guraliv,prost si plin de ifose.Era cel mai slab de la TMC.

    Soviani purtator de cuvint a lui Vantu sau Bursa purtator de cuvint Bsescu sau =?

    Dincolo de disputa dintre purtatorul de cuvant Asf si MAKE, acest purtator de cuvant da dovada de o lipsa totala de profesionalism.

    Cum sa speli rufele ASF in public? Cum sa spui ca nu ti-ai facut treaba pentru ca aia de la alt departament sunt incompetenti? Cum sa spui ca nu ai avut timp sa gasesti ceva ce trebuia sa fie la indemana instant? Si cum sa spui ca ziaristul nu ti-a dat suficiente informatii? Pai ziaristul, daca avea informatiile, nu te mai intreba si, oricum, e datoria lui sa verifice toate sursele posibile.

    Hai ca e tare! Purattorul de cuvant al ASF denigreaza ASF. Nu a ramas inca fara job? Indiferent ca asa o fi situatia cum spune purtatorul de cuvant, era datoria lui sa apere departamentul de specialitate care nu i-a dat informatiile in timp util. Zic si eu! Un PR profesionist ar fi stiu asta! Nasol pentru ASF! 

    sa vedem acel comunicat artistic prin care ii veti acoperi din noi pe hotii dividendelor batranilor. sa vedem cum s-au transferat 6.27% fara nici o informare. sa vedem daca sesizati organele in drept pentru tranzactia Hotel "Nu ma uita" la 200.000 EUR camera. noi stim deja rezutlatul doar asteptama froma artistica de prezentare a lui.

    1. Raspunsul va veni il ultima zi a termenului legal si nu va spune nimic. Dup ce va devaliza SIF1 Balteanu va pleca intocmai ca Chelu iar investitorii vor ramane cu paguba.

      De ce nu il suspenta pe balteanu de la conducerea sifului ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb