Sigur, domnule Radu Soviani, îmi cer scuze publice că v-am confundat prestaţia de la postul TV al lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu serviciul de purtător de cuvânt al lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Aceasta este o regretabilă confuzie de care sunt singur responsabil, întrucât face parte dintre "micile mele contribuţii" la articolul lui Alexandru Sîrbu, încât colegul meu nu are de ce să-şi ceară scuze, aşa cum o fac eu, în mod repetat şi temeinic, cu toată seriozitatea.
Confuzia este cu atât mai regretabilă cu cât constat că vă tulbură suficient să vă altereze stilul exprimării, altădată atât de apreciat pentru claritate, ca şi detaşarea senină cu care ne-aţi obişnuit.
Desigur, nu există nicio raţiune care să justifice de ce vă confund actul jurnalistic cu serviciul de purtător de cuvânt.
De exemplu, Vîntu a spus, la Realitatea TV: " Îl consider responsabil pe Băsescu de tot ce se întâmplă rău în ţară", abia în septembrie 2010, în timp ce dumneavoastră, domnule Radu Soviani, aţi spus, încă din august 2010: "«Doamnă, sunt perfect... hă hă hă». Era autocaracterizarea preşedintelui ţării, după primul an de mandat.
De atunci a trecut un mandat întreg şi încă un an. Între timp, perfecţiunea preşedintelui a condus la un declin economic sever, ale cărui cauze interne, suprapuse peste criza mondială, au condus România la cea mai amplă recesiune din Uniunea Europeană".
Întrucât dumneavoastră v-aţi exprimat primul, iar Sorin Ovidiu Vîntu nu a făcut decât să vă reia punctul de vedere, abia după aceea, rezultă că nu dumneavoastră, stimate domnule Radu Soviani, nu, nu eraţi purtătorul de cuvânt al lui Sorin Ovidiu Vîntu, ci Sorin Ovidiu Vîntu era purtătorul dumneavoastră de cuvânt.
Desigur, nu are niciun fel de importanţă faptul că interviul cu Sorin Ovidiu Vîntu fusese filmat în studiourile Realitatea TV, încă din luna mai a anului 2010, cu patru luni înainte să adoptaţi această curajoasă atitudine politică; important este că a fost difuzat ulterior spuselor dumneavoastră independente.
Prin urmare, nu am niciun fel de justificare pentru confuziile mele şi de aceea îmi cer scuze, încă o dată.
Public.
Desigur, faptul că trustul de presă al lui Sorin Ovidiu Vîntu era complet automatizat, astfel că era de-ajuns ca Sorin Ovidiu Vîntu (conform spuselor sale proprii) să apese pe buton, ca să sară ziaristul din baie şi să se repeadă la Băsescu sau la acoliţii săi, ori la oricare ţintă i-ar fi zis Sorin Ovidiu Vîntu "şo pe el", nu v-a afectat independenţa jurnalistică.
În definitiv, era la latitudinea ziaristului să sară mai sus sau şi mai sus, conform foamei şi propriilor convingeri politice.
De altfel, trecerea dumneavoastră de la ocupaţia de ziarist independent la cea de purtător de cuvânt ASF ilustrează cum nu se poate mai bine că sunteţi un nesupus, care nu îşi părăseşte vocaţia de ziarist, chiar dacă este angajat la Biroul de comunicare al unei instituţii de stat.
De aceea, ne-am putut delecta cu apariţiile dumneavoastră televizate, luni bune, după ce aţi devenit purtător de cuvânt ASF, ba chiar figuraţi şi ca realizator TV.
De curând, aţi apărut la televiziune într-o a treia calitate (sau a patra, sau a cincea, am pierdut şirul), nu cea de "purtător de cuvânt", nici cea de "realizator TV", nici cea de "ziarist" şi nici măcar cea de "blogger", ci cea de "analist economic", aşa cum eraţi anunţat în burtiera ecranului.
Asta m-a umplut de plăcere: "Iată, omul este precis, acum nu este purtător de cuvânt, ci analist economic", mi-am spus.
De aici, mi-a venit ideea, pe care v-am sugerat-o, deunăzi, să vă faceţi etichete "ziarist" şi "asefist", "analist", "realist" şi "bloggist" (mă rog, ştiu că se spune "blogger", dar mi-am îngăduit această nefericită rimă), etichete care ne-ar ajuta să ştim, în fiecare secundă, în care dintre ipostaze vă aflaţi.
De aceea, este foarte nimerit că vă semnaţi la sfârşitul replicii dumneavoastră de astăzi "Radu Soviani, purtător de cuvânt ASF", ca să nu vă confund cu "Radu Soviani, ziarist independent de purtătorul de cuvânt ASF", adică acel Radu Soviani la a cărui onoare nicicând nu m-aş gândi să atentez.
Încă o dată, îmi cer scuze, public.
Mă angajez să nu-l mai confund niciodată pe Radu Soviani cu Radu Soviani.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Eu în data de 26.09.2013, 00:40)
Make, esti genial! Ti-o spun cu toata convingerea!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 05:30)
Nu-i bine sa-l faci pe Make sa muste, ca paraie si nu-si mai desclesteaza falcile, pina nu sfarama. Make, lasa-l, te rog, Soviani nu este cel mai corupt si diferenta de talent este prea mare.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 09:29)
..... mai ales ca si-a pus dinti pe bani lui Cristian Sima.
Cat despre talent ....
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de MAKE în data de 26.09.2013, 10:50)
Soviani, vino sa-ti arat factura.
2.3. Eroare (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 11:27)
Gresit; Sima si-a pus dintii pe banii lui Make si asta il macina tare de tot.
2.4. Gresit (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de MAKE în data de 26.09.2013, 11:34)
Nu, Sima avea dinti, inca inainte sa ma intilneasca.
Si i-a infipt in banutii mei, iar asta il macina pe el.
Eu dorm linistit, morala lucreaza pentru mine.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 17:22)
Make, daca (doar) in banutii tai si-a infipt lupul dintii, era mai bine daca taceai.
3. Bursa sau Bursa?
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 26.09.2013, 06:37)
Articolul de mai sus pare a fi din alt ziar(cum sunt multe din articolele semnate Make); de aici se naste si intrebarea ce fel de ziar citim?
3.1. Ce fel de ziar cititi. (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de MAKE în data de 26.09.2013, 11:04)
Bun, foarte bun si extraordinar.
Liber.
De mare lux.
Neconstipat.
Util.
Curajos.
Riguros.
Onest.
Care isi iubeste cititorii si ii respecta, asa cum respecta Poruncile.
Intr-un singur cuvint: BURSA.
3.2. Nedumerire (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Curiosul în data de 26.09.2013, 11:34)
Care BURSA? bursa disputelor, susanelelor, a platilor de polite?.Parca am fi la emisiunile televiziunilor lui Vintu; asa intelege Make sa promoveze ziarul?. Te cam abati de la obiect, obiectivitate (si subiect) maestre.
3.3. Obiectivitate (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de MAKE în data de 26.09.2013, 11:41)
Daca esti curios, atunci scoate-ti ochelarii - vei constata, surprins, ca lumea se largeste si ca ai in mina un alt ziar decit crezi.
3.4. Deruta (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 11:51)
Ce sa inteleg? ca din ziar de specialitate, "il largesti" la "un alt ziar" de barfe si susanele?
Exista cauze mai nobile, seniore.
3.5. lauda de sine... (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 26.09.2013, 13:51)
Asta trebuie s-o spuna cititorii...
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de MAKE în data de 26.09.2013, 13:58)
Lauda de sine este cea fara acoperire.
Nu o confundati cu luciditatea si constiinta valorii.
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de MAKE în data de 26.09.2013, 14:01)
Intii, scoate-ti ochelarii.
Discutam dupa aceea.
3.8. alte pretentii (răspuns la opinia nr. 3.6)
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 26.09.2013, 17:27)
Va respect si va pretuiesc mult prea mult Domnule Goldstein si de aceea imi permit sa va rog sa nu procedati precum anumiti oameni din fotbal sau politicieni...
4. Trofeul este la picioare !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 26.09.2013, 07:49)
Trecand peste articol care nu poate fi 100% obiectiv fiind o disputa directa, gasesc fotografia foarte reusita si ilustrand un "vanator" cu "trofeele" la picioare si "pusca" la vedere .
Referitor la domnul Soviani trecand peste elasticitatea coloanei vertebrale si interviurile deja cunoscute cu escroci dovediti pot aprecia disputa dansului cu fostul ministru de finante mincinos si care vedea carnati pe piata de capital.
Dar "cu o floare nu se face primavara" iar daca postul de purtator de cuvant la ASF este varful pentru domnul Soviani nu ne putem uita la dansul decat de sus.
4.1. Corectie (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 11:38)
Care vanator?care pusca?
...................... ...............
Pusca si cureaua lata,
Vanator (pardon,ziarist)
A fost odata...............
5. Intrebare
(mesaj trimis de Theraflu în data de 26.09.2013, 08:14)
Pe prima pagina a BURSA este sondajul acela al RMGC cu mineritul modern, locuri de munca, ce e mai bun pentru mine etc. Cum as putea sa spun NU fara sa merg in piata . Initiativa asta a sindicatului " Viitorul Mineritului" cu orice pret e nesimtita rau de tot.
6. Make ești cel mai bun
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 08:30)
Multumesc ptr.acest articol. Este genial. Ca tine de altfel. Ești cel mai bun. Tu si cafeaua imi faceți ziua super.
7. Imi place poza
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 09:07)
Make, scrii si le spui direct la tinta.
Felicitari Make; oare te pot compara cu cineva?
Nu..Make..este unic!
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2013, 11:44)
Ai dreptate: Make este un/ic; unde-si baga pana "despica", doar asta e rolul icului, mai ales in duet cu barosul. Rolul barosului il stiti, nu?.
8. IDENTIC, IN ESENTA !
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 26.09.2013, 09:36)
Fraza care ar putea aduce Romaniei aprox. 800 milioane de Euro si celui care incurca SIX cu SEVEN nici macar UP confirmarea capacitatii sale in ale propriei meserii este , iata, ajutata in mod neasteptat de o noua personalitate care se adauga celor in care pot fi caracterizati drept DUAL CORE. Cat despre Make, intr-adevar e genial si ce este cel mai frumos este faptul ca este una din personalitatile despre care spunand ca este roman poti sa ai taria de a nu apleca capul!
9. Felicitari
(mesaj trimis de Cristian în data de 26.09.2013, 11:26)
Domnule Make, Chapeau !