Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, afirmă joi că nimeni nu va mai putea introduce droguri în penitenciare prin corespondenţă, după ce Guvernul a adoptat un regulament modern pentru executarea pedepselor, potrivit News.ro.
În penitenciarele din Romania sunt 24.000 de deţinuţi.
"În şedinţa de guvern de astăzi, am adoptat un regulament modern pentru executarea pedepselor. În penitenciarele din Romania sunt 24.000 de deţinuţi! Nimeni nu va mai putea introduce droguri în penitenciare prin corespondenţă. Deţinuţii nu vor mai primi plicul cu scrisoarea impregnată cu substanţe psihoactive. Vor primi, în schimb, o copie!", spune Alina Gorghiu într-o postare.
Ministrul Justiţiei precizează că "se introduce drug-testul, pentru că până acum, prin lege, poliţiştii de penitenciare puteau folosi doar etilotestul".
"În spitalele penitenciare nu vor mai sta în acelaşi salon minorii cu majorii. Cazurile în care un minor de 16 ani este internat alături de un bărbat de 45 de ani vor dispărea", a spus Gorghiu.
Ea a precizat că "cererile deţinuţilor vor putea fi depuse şi online".
"Şi nu doar atât! Vor putea primi vizite online, să primească transfer bancar şi să comande pe net diverse, prin sistemul penitenciar. Pentru deţinuţii cu copii, se vor amenaja spaţii speciale, unde îşi vor putea vedea copiii în condiţii optime. Felicitări directorului general al Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Dan Halchin, şi tuturor celor care s-au implicat în acest proiect de modernizare a mediului penitenciar, iniţiat de Ministerul Justiţiei", a mai scris Alina Gorghiu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.09.2023, 21:20)
lol…
e gluma sau cum?!
pai ce.. erau introduse..?!
cumparat un simplu filtru detector particule si raze… pentru treceri bunuri marfa si oameni…
nu costa mult.. djn doua confiscari de averi sd cumpara rapid.
s c c r e t
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.09.2023, 21:27)
prin e mail , merge?