Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat joi că a "dat ordinul"de începere a pregătirii tehnice a autostrăzii A3 Ploieşti-Braşov, în prima întâlnire oficială cu proiectantul, la sediul CNAIR, scrie g4media.
"Această autostradă trebuie pregătită fără cusur din punct de vedere al documentaţiei tehnice şi studiilor de teren. Nu ne mai permitem întârzieri. Ne dorim soluţii moderne, cu tuneluri (Buşteni+Sinaia), soluţii prietenoase cu turismul şi mediul", a declarat ministrul într-o postare pe Facebook.
Cătălin Drulă a explicat că una dintre primele etape este pregătirea studiilor de trafic: modelarea traficului, a fluxurilor de circulaţie, prognoza de trafic şi finalizarea acestui capitol.
"În paralel se desfăşoară studiul alternativelor de traseu cu schiţe, sisteme rutiere proiectate, scurgerea apelor şi identificarea constrângerilor de pe fiecare opţiune. După o etapă de consultare publică se aprobă traseul final", a spus Drulă.
Ministrul a precizat că, pe sectoarele critice, "unde - ştim cu toţii - traficul este infernal (centurile de la Comarnic şi Buşteni) şi pe Ploieşti - Comarnic", a cerut proiectantului din nou ca documentaţia să fie livrată în avans.
"Trebuie să începem lucrul efectiv cu utilaje în teren cât mai repede pe această autostradă", a mai spus Cătălin Drulă.