DS Smith: Cinci milioane de tone de ambalaje din hârtie şi carton, posibil să fie introduse în fluxurile de reciclare până în 2030

F.D.
Miscellanea / 11 martie

DS Smith: Cinci milioane de tone de ambalaje din hârtie şi carton, posibil să fie introduse în fluxurile de reciclare până în 2030

Dacă rata de reciclare a ambalajelor din hârtie şi carton din Europa ar creşte cu doar 9%, încă 5 milioane de tone de material ar putea ajunge anual în fluxurile de reciclare, ceea ce ar însemna o valoare adăugată de până la 1 miliard de Euro, conform unui studiu realizat de DS Smith, compania producătoare de ambalaje sustenabile.

Ratele de reciclare a hârtiei şi a cartonului au fost în scădere în ultimii cinci ani, atingând o medie de 81% în Europa în 2022. Raportul DS Smith prezintă acţiuni clare care pot contribui la creşterea în continuare a ratei la 90%, astfel încât economia circulară în jurul a ceea ce este deja cel mai reciclat material din Europa să îşi poată atinge potenţialul maxim.

Planul de acţiune vine în contextul în care creşterea comerţului electronic aduce cu sine un consum mai mare de ambalaje, noile date estimând că ţările UE vor genera 39 de milioane de tone de ambalaje din hârtie şi carton în fiecare an până în 2030.

Raportul DS Smith, Wasted Paper: O cale către o reciclare mai bună, arată, de asemenea, că ratele de reciclare au nevoie de un impuls deosebit în rândul tinerilor. Mai puţin de doi din trei (62%) europeni cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani (62%) reciclează aproape toată hârtia şi cartonul, în comparaţie cu aproape 9 din 10 (88%) europeni de peste 65 de ani. Acest lucru se poate datora lipsei de înţelegere şi de încredere în acest proces, deoarece mai puţin de două treimi (62%) din membri generaţiei Z cred că ceea ce pun în coşul lor de gunoi este reciclat corect de către autorităţi, în comparaţie cu peste şapte din zece (72%) dintre persoanele de peste 65 de ani.

În România, peste 90% dintre respondenţi spun că doresc să recicleze mai mult ambalajele de hârtie şi carton din gospodărie, dar doar 70% consideră că dispun de mijloacele necesare pentru a recicla cât mai mult. În acelaşi timp, peste 78% spun că s-au făcut progrese semnificative, iar acum este mai uşor să reciclezi hârtia şi cartonul decât era în urmă cu 5 ani.

Dacă ne uităm la diferenţele dintre generaţii, puţin peste 52% dintre românii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani reciclează cea mai mare parte a hârtiei şi cartonului pe care îl folosesc, în timp ce 70,3% dintre respondenţii cu vârste de peste 65 de ani susţin că fac acelaşi lucru.

România este al zecelea producător de deşeuri de hârtie şi carton din Europa şi se află pe locul 29 din 30 de naţiuni europene în ceea ce priveşte reciclarea. În 2020, 63% din hârtie şi carton au fost reciclate în România, faţă de o medie europeană de 82%, iar DS Smith preconizează că acest procent ar putea scădea la 43% până în 2030.

Pentru a profita de această oportunitate şi pentru a creşte şi mai mult ratele de reciclare, DS Smith face apel la legiuitorii europeni, naţionali şi locali să se unească şi să pună în aplicare patru recomandări cheie:

Să legifereze pentru a impune separarea la sursă la domiciliu, ceea ce înseamnă că hârtia şi cartonul sunt separate de alte materiale de către consumatori în casele lor şi în coşurile de gunoi;

Introducerea unor sisteme de reciclare coerente la nivel naţional şi în cadrul autorităţilor locale;

Standardizarea etichetelor de reciclare şi stimularea educaţiei consumatorilor;

Oferirea unei legislaţii clare pentru a oferi întreprinderilor încrederea necesară pentru a investi în reciclare.

John Melia, Director de Dezvoltare Strategică şi Inovare în cadrul Diviziei de Reciclare a DS Smith, a declarat: "Hârtia şi cartonul sunt deja cel mai reciclat material de ambalaj din Europa şi unul dintre cele mai circulare materiale de pe planetă. Dar, deşi aproape patru din cinci bucăţi de carton şi hârtie sunt deja reciclate, există o oportunitate imensă de a face şi mai bine - creând valoare economică şi mii de locuri de muncă, economisind în acelaşi timp resursele preţioase ale pământului. Dacă legiuitorii, autorităţile locale, întreprinderile şi consumatorii colaborează, credem că putem face în aşa fel încât niciun ambalaj să nu devină deşeu."

Adrian Bădălică, Director General, DS Smith Recycling România adaugă: "Deşi rata de reciclare la nivel naţional s-a îmbunătăţit în ultimii ani, foarte multe deşeuri ajung în continuare la groapa de gunoi, făcând din aceasta principalul competitor al fabricilor de hârtie. Credem că soluţiile sunt la îndemâna noastră cu ajutorul unor legislaţii corecte, iar autorităţile române au făcut eforturi pentru a găsi modalităţi reale de îmbunătăţire a ratelor de reciclare, inclusiv prin creşterea cuantumului taxelor pentru deşeurile care ajung la groapa de gunoi şi a taxei pe ambalajele nereciclabile. Dacă vom reuşi să stabilim o abordare unitară ca ţară, economia României ar avea foarte mult de câştigat."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb