Însărcinatul cu afaceri din cadrul Ambasadei SUA în România, Duane Butcher, s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria cu premierul Victor Ponta, pentru o discuţie înainte de încheierea mandatului său în România.
Surse oficiale, citate de presă, au declarat, după întâlnirea cu Ponta, că oficialul american îşi va încheia mandatul în această lună, urmând să părăsească în curând ţara.
În luna decembrie 2012, după ce ambasadorul american Mark Gitenstein şi-a încheiat mandatul în România, Duane Butcher, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, a devenit Însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a SUA, în lipsa unui alt ambasador.