Dublul mister al demisiei lui Eduard Hellvig

În urmă cu şase luni, demisia lui Eduard Hellvig de la şefia Serviciului Român de Informaţii a stârnit senzaţie. Pe bună dreptate. Întrucât era cu totul şi cu totul neaşteptată. Iar de atunci până în prezent s-au tot făcut felul de speculaţii privind viitorul politic al domnului Hellvig. Şi nimeni nu a băgat de seamă un fapt extrem de grav. Şi anume că, de şase luni, SRI nu are un director civil.

Aşadar cel mai important serviciu secret al României este militarizat până la vârf. Şi, timp de şase luni, preşedintele Klaus Iohannis este incapabil să desemneze un succesor pe care să îl propună Parlamentului şi care să fie asumat prin vot de coaliţia politică pe care domnia sa a creat-o şi a instalat-o la vârful statului. Putem încă specula mult şi bine în următoarele câteva luni pe marginea carierei pe care Eduard Hellvig ar urma să o aibă, dar cred că mai relevant este să încercăm să aflăm motivul real pentru care acesta nu are un succesor civil la şefia SRI. Atunci când a demisionat, Eduard Hellvig a rostit un discurs, ultimul în calitate de şef al Serviciului Român de Informaţii, în care a precizat care este motivul care l-a determinat să ia respectiva decizie. Iar motivul prezentat e uluitor. Şi anume că şi-ar fi îndeplinit toate obiectivele importante pe care le-a avut în calitate de director. Culmea este că a şi enumerat o bună parte dintre respectivele obiective. Iar din analizele pe care le-am făcut eu, pe care le-au făcut şi alţi analişti, nu rezultă deloc că obiectivele enumerate s-au transformat în angajamente îndeplinite. Acest argument nu rezistă nici dintr-o altă perspectivă. Dacă un director al unui serviciu secret îşi îndeplineşte obiectivele, înseamnă că respectivul serviciu secret se poate lipsi în continuare de director? Cât priveşte nenumăratele speculaţii care s-au făcut vizând posibilitatea ca Eduard Hellvig să devină succesor al lui Klaus Iohannis la preşedinţia României, nici acest scenariu nu au căpătat consistenţă pe parcursul celor şase luni care au trecut.

Într-una dintre "pastilele" pe care le-am distribuit astăzi, am insistat asupra faptului că preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a dovedit incapabil să desemneze un succesor al lui Eduard Hellvig. Sau poate că pur şi simplu nu a vrut. Oare de ce? Întrucât domnul Klaus Iohannis nu oferă opiniei publice niciun fel de explicaţie asupra neîndeplinirii din neglijenţă sau poate cu rea credinţă a unei obligaţii constituţionale pe care o are, sunt liber să speculez. Iar în continuare prezint la rândul meu un scenariu.

Conform tradiţiei, domnul Klaus Iohannis ar fi trebuit să identifice pentru rolul de succesor la şefia civilă a SRI o persoană extrasă din rândurile PSD. O asemenea persoană însă, chiar dacă nu este greu de găsit, e greu de subordonat. Ca de obicei, în anul electoral - şi acesta este cel mai important an electoral din istorie - se efectuează diverse jonglerii, în special prin antrenarea mascată a Serviciului Român de Informaţii în campanile electorale. Cu un director civil la şefia SRI, provenit din PSD, spaţiul în care preşedintele Klaus Iohannis poate juca în alegeri, în special în cele prezidenţiale, se restrânge dramatic. Cu totul alta este situaţia dacă, în mod artificial, la conducerea SRI este menţinut un militar, care se subordonează direct preşedintelui Klaus Iohannis. Îl acuz prin urmare de intenţia de a interveni într-un mod incorect, prin intermediul SRI, în desfăşurarea celor patru campanii electorale din acest an. Să mă contrazică dacă poate!