Sarah Ferguson, ducesa de York, a scris primul său roman pentru adulţi, bazat pe viaţa surorii străbunicii ei, Lady Margaret Montagu Douglas Scott, iar acesta va fi lansat de editura Mills & Boon, scrie News.
Ferguson a mai scris cărţi pentru copii, o biografie a reginei Victoria şi propriile memorii.
"Totul a început cu cercetarea strămoşilor mei. Săpând în istoria celor din familia Montagu-Douglas Scott, am dat peste Lady Margaret, care m-a intrigat pentru că împărtăşim un prenume. Dar deşi părinţii ei, ducele şi ducesa de Buccleuch, erau prieteni apropiaţi cu regina Victoria şi prinţul Albert, nu am putut descoperi prea multe despre prima parte a vieţii ei, astfel s-a născut ideea care a devenit «Her Heart for a Compass»", a spus Ferguson, citează BBC.
Povestea include persoane şi evenimente reale şi experienţe personale ale ducesei, dar, a spus ea, "imaginaţia mea a preluat controlul".
"De mult timp am o pasiune pentru cercetarea istorică şi pentru poveştile despre femeile puternice din istorie spuse prin intermediul filmului şi televiziunii", a adăugat ea.
Pentru marile ecrane, ea a venit cu ideea filmului "Young Victoria" (2009), scris de Julian Fellowes, cu Emily Blunt în rol principal,
Ducesa a fost producător al filmului, iar fiica ei, prinţesa Beatrice, a avut un rol secundar. Ferguson a lucrat şi la un documentar despre prinţesa Louise de Saxe-Gotha-Altenburg, mama prinţului Albert.
"Her Heart for a Compass" a fost scrisă cu ajutorul autoarei Marguerite Kaye, care a publicat peste 50 de romane.
Mills & Boon a descris povestea drept "o călătorie fascinantă a unei femei născute în societatea înaltă, care doreşte să fie diferită sistemului, să îşi urmeze busola interioară (inima) şi să descopere motivul existenţei ei şi să se îndrăgostească".
Mills & Boon este editura britanică de top în ceea ce priveşte literatura romantică. Potrivit reprezentanţilor, câte un exemplar al unui roman publicat de editură este vândut la fiecare 10 secunde.