Indignarea legată de situaţia politică din România este generală la Bruxelles. Într-un interviu publicat de cotidianul german "Frankfurter Allgemeine Zeitung", comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding cere crearea unui post de ministru european al Justiţiei. "În uniunea monetară, vorbim toţi de necesitatea de a merge spre un control şi o supervizare întărită, pentru a întări încrederea reciprocă. Aparent, avem nevoie de exact aşa ceva în domeniul justiţiei", a afirmat Reding, adăugând: "Vorbim mult în prezent de necesitatea de a avea un ministru european de Finanţe. Consider corect acest lucru. Dar eu cred că avem nevoie, de asemenea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, de un ministru al Justiţiei în UE, care să dispuna de mijloace pentru a impune statul de drept în UE.
Acesta trebuie să aibă dreptul de a depune plângere în faţa Curţii Europene de justiţie dacă independenţa justiţiei este în pericol într-un stat".
În urma publicării raportului MCV de către Comisia Europeană, un mare număr de responsabili politici europeni i-au cerut primului ministru român Victor Ponta să se conformeze celor 11 solicitări formulate recent de Comisie.
Viviane Reding este comisar european din 1999. În septembrie 2010, a stârnit polemică în Franţa, după ce a criticat dur politica în privinţa ţiganilor promovată de fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy.
1. INCHIDETI BURSA!
(mesaj trimis de g în data de 20.07.2012, 15:54)
Singura solutie viabila ,institutii supravegheate de UE si firme de stat trimise in faliment pentru incalcarea legilor de concurenta a legii 31/90,a legii 82/91 pt rentabilitate obtinuta prin metode frauduloase de cartel al mafiei!Hidroelectrica este "sponsorizata " de banci pt amortizment si TVA altceva nu a produs decat provizioane ilegale nescazute din profit si dobanzi platite la banci pt un fond de rulment pe care l-au bagat in buzunar toate scursurile de securisti autori ai mafiei justitie-experti contabili -in speta INSTANTE ale tribunalelor,curtilor de apel!Un provizion trebuie constituit si "trimis "nu in cheltuielile de exploatare lunare ci direct pe pierdere si nu in cost!Profitul curent a fost "tocat" tot de jigodiile din administratie printr-un cost subapreciat.Asa ca paguba este uriasa !Toate fostele firme de stat trebuie inchise si ele si BURSA care nu face decat sa dilueze PER .TARA DE INFRACTORI!