DUPĂ PRIMUL TRIMESTRU, Generali Group a înregistrat un profit net de 527 milioane euro

Gabriela Căpăţînă
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 mai 2010

Marie Kováøová, director general al "Generali Asigurări": "Chiar dacă avem semnale timide în ceea ce priveşte revenirea economică a României, credem că aplicând măsuri potrivite contextului vom reuşi să ne îndeplinim obiectivele".

Marie Kováøová, director general al "Generali Asigurări": "Chiar dacă avem semnale timide în ceea ce priveşte revenirea economică a României, credem că aplicând măsuri potrivite contextului vom reuşi să ne îndeplinim obiectivele".

"Generali Group" a înregistrat o creştere semnificativă a profitului net, în primul trimestru al acestui an, ajungând la 527 milioane euro, în creştere faţă de perioada similară din 2009. Asigurările de viaţă au evoluat până la 14,2 miliarde euro, înregistrând un avans de 25,7% faţă de primele trei luni din 2009, iar segmentul non-viaţă s-a menţinut la valoarea din primul trimestru al lui 2009, respectiv 6,6 miliarde euro, spun reprezentanţii companiei.

"Generali Asigurări" a înregis-trat, în primul trimestru al acestui an, un volum de prime brute subscrise de 114,5 milioane de lei, cu 4,7% mai puţin comparativ cu perioada similară din anul trecut. Luna martie a adus creşteri ale volumului de prime brute subscrise pentru companie, dar şi pentru întreaga piaţă, prin creşterea vânzărilor pe segmentul RCA, datorită sezonalităţii, spune Marie Kováøová, director general al "Generali Asigurari" România. Astfel, volumul primelor brute subscrise în luna martie 2010 a fost cu 14% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2009.

"Chiar dacă asigurările generale au înregistrat, anul acesta, o scădere uşoară (circa 3%), au existat segmente de business care au înregistrat creşteri de două cifre, şi anume: asigurările de incendiu (42%), cele de locuinţă (11,4%), accidente (65%)", potrivit reprezentanţilor companiei. Aceştia au explicat că în mare parte, creşterea semnificativă pe asigurările de accidente se datorează în mare parte conversiei de business dintre "RAI" şi "Generali Asigurări", efectuată la începutul anului. "Această conversie de business este mai eficientă. Com-pania RAI s-a închis, iar cei aproximativ 60 de angajaţi au fost trans-feraţi la Generali", a spus doam-na Kováøová.

Marie Kováøová a mai spus: "Scăderea mare a pieţei auto şi a celei de leasing au avut un impact negativ decisiv asupra segmentului de CASCO la nivel de piaţă", adăugând că rezultatele înregis-trate pe segmentul de asigurări de locuinţă au fost, în schimb, foarte bune.

Asigurările de viaţă au înregis-trat un volum total de prime brute subscrise de 20,9 milioane lei, în scădere cu 12% faţă de anul 2009, în condiţiile în care valoarea primei medii de asigurare a fost diminuată, spun reprezentanţii companiei.

"Avem un plan de revenire în forţă pe asigurările de viaţă începând cu cel de-al doilea trimes-tru şi susţinerea lor puternică până la sfârşitul anului", a spus doamna Kováøová.

"Generali Asigurări" urmăreşte o creştere profitabilă pe toate segmentele de business şi o evoluţie generală a volumului de prime brute subcrise peste nivelul general estimat al pieţei, spune Marie Kováøová. Domnia sa a adăugat că societatea va fi în continuare atentă la creşterea segmentului de retail din portofoliul de clienţi, precum şi la consolidarea segmentului corporate, care are un potenţial ridicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb