Încrederea consumatorilor britanici a scăzut semnificativ după votul acordat pentru ieşirea din Uniunea Europeană (Brexit), înregistrând cel mai mare declin din 1994 până acum, conform unui studiu publicat vineri de GfK.
Analiza, realizată pe 2002 de respondenţi, în perioada 30 iunie-5 iulie, respectiv după votul din 23 iunie acordat Brexit-ului, arată că indicele care măsoară încrederea consumatorilor a scăzut de la -1 la -9, cel mai redus nivel din 2013 până acum.
Britanicii care au votat pentru rămânerea în UE sunt cei mai pesimişti (un indice de -13), în timp ce tabăra care a ales ieşirea din UE este mai puţin pesimistă (-5).
"În perioade de incertitudine, am văzut o scădere semnificativă a încrederii, fiecare dintre componentele cheie ale indicelui au scăzut, cel mai mare declin fiind înregistrat în privinţa aşteptărilor legate de economie, în următoarele 12 luni", a declarat Joe Staton, şef de departament la GfK.
Per ansamblu, 60% dintre cei intervievaţi se aşteaptă ca economia britanică să se deterioreze în următoarele 12 luni, comparativ cu 46% în luna iunie. De asemenea, 33% cred că preţurile vor creşte rapid, faţă de 20% în luna iunie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2016, 07:03)
O sa o duca mai bine in afara Ue decat in ca Elvetia, Norvegia.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2016, 10:10)
Comunismul este pentru tari sarace, ca Romania, nu pentru UK.
1.2. Aproape de acord (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2016, 13:51)
Au calcat pe bec.
Nu demult au nationalizat banci. Aceasta miscare si comunismul e despartit de doi pasi.