Duvăz: Dosarele lui Adrian Năstase, instrumentate politic

(A.G.R.)
Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2009

Dosarele deputatului social-democrat Adrian Năstase sunt instrumentate în sens politic, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Bogdan Niculescu Duvăz, la finalul şedinţei săptămânale a Biroului Permanent Naţional (BPN) al partidului, în care s-a discutat despre reforma sistemului judiciar. El a denunţat, în context, "direcţionarea către justiţie a actului de voinţă politică, act care se transmite mai ales în zona procurorilor".

Duvăz consideră că există situaţii cu adevărat grave, care dau de gândit în privinţa funcţionării sistemului judiciar: "Avem 130 de cercetaţi pentru acte grave, care se află pe stradă. (...) Ei au fost propuşi spre eliberare inclusiv de procurori. Această situaţie, fără egal în ţările europene, spune foarte mult despre lipsa de reformă în justiţie şi despre faptul că se întrepătrund influenţe foarte multe. În acest an, trebuie să facem paşi către reforma Justiţiei, începând de la adoptarea codurilor şi finalizând cu organigrama sistemului judiciar", a adăugat el. În şedinţa BPN al PSD au mai fost discutate priorităţile partidului pentru proiectul de bugetul pe 2009, "care în linii mari este de comun acord (cu PD-L - n.r.)", una dintre acestea fiind păstrarea locurilor de muncă.

Alte aspecte la care social-democraţii nu renunţă în proiectul de buget se referă la acordarea subvenţiilor în agricultură, dar şi la alocarea unui buget suficient sectorului de cercetare-dezvoltare.

"Subiectul bugetului pentru cercetare va fi pus într-o dezbatere deschisă în Parlament. (...) Există anumite sectoare ale cercetării care nu pot fi subfinanţate, un exemplu fiind Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, unde se derulează nişte operaţiuni în curs de demontare a reactorului şi de neutralizare a deşeurilor în paralel cu programe de cercetare foarte avansate", a argumentat purtătorul de cuvânt al PSD. O altă prioritate a PSD se referă la programele de dezvoltare rurală, cu accent pe finanţarea acestora în 700 de localităţi, "unde, când plouă, nu pot ajunge nici pompierii, nici echipajele de pe salvări".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb