ECOFIN: Implementarea PNRR se încheie la 31 decembrie 2026

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 22 aprilie

Sursa foto: consilium.europa.eu

Sursa foto: consilium.europa.eu

English Version

Miniştrii Economiei şi Finanţelor din statele membre UE au refuzat săptămâna trecută în cadrul şedinţei Consiliui ECOFIN să prelungească după 31 decembrie 2026 implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă din care face parte şi PNRR-ul ţării noastre, a anunţat, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, deputatul european Corina Creţu, fost comisar european pentru politica regională.

"Adoptarea rapidă a investiţiilor şi reformelor până în august 2026 continuă să fie esenţială pentru o implementare completă" a fondului de redresare, se arată în textul cu concluziile reuniunii Consiliului ECOFIN, potrivit agenţiei spaniole EFE.

Unele ţări, în special Italia şi Polonia, cea din urmă având până anul acesta PNRR-ul blocat de către Comisia Europeană în urma disputei acesteia cu fostul guvern conservator polonez pe tema statului de drept, au cerut prelungirea aplicării instrumentului financiar NextGenerationEU, întrucât până în prezent a fost cheltuit doar aproximativ 30% din bugetul acestuia de 750 de miliarde de euro constând în granturi şi împrumuturi. Această idee nu este însă agreată de statele tradiţional mai austere din partea nord a UE şi nici de Comisia Europeană, conform sursei citate.

De aceea, comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a amintit dificultatea pe care ar presupune-o obţinerea unui acord unanim pentru revizuirea datei de finalizare a fondului de redresare post-pandemie şi, cu toate că a apreciat că nu ar fi chiar imposibilă o astfel de înţelegere, el i-a îndemnat pe toţi membrii Ecofin "să considere că încheierea lui este în 2026".

Totuşi, a fost iniţiată dezbaterea despre finanţarea priorităţilor comune începând din 2026, despre care a vorbit şi comisarul Gentiloni, ce s-a arătat de mai multe ori favorabil continuării emiterii de datorie comună pentru a finanţa prin programe europene consolidarea apărării şi securităţii sau tranziţia verde şi digitală, această tranziţie fiind de asemenea în centrul NextGenerationEU. Însă ideea de a se emite din nou datorie comună, cum s-a procedat pentru finanţarea fondului NextGenerationEU, este respinsă de ministrul german de finanţe, liberalul Christian Lindner, mai transmite EFE.

Neprelungirea implementării MRR înseamnă că ţara noastră va fi nevoită să finalizeze toate proiectele şi să realizeze toate reformele asumate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă până la 31 august 2026, pentru ca ultimele plăţi să fie aprobate în 31 decembrie 2026.

În ceea ce priveşte termenul final de implementare a PNRR, Corina Creţu arată: "În anul 2022, când negociam în Parlamentulu European Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, am depus amendamente care să prelungească termenul de implementare a banilor din PNRR până în 2026, termenul iniţial propus de Comisie fiind 2025. Am făcut acest lucru, deoarece, încă din perioada când gestionam fondurile europene în calitate de Comisar, cunoşteam lentoarea implementării proiectelor din anumite state membre, printre care şi România. Am mai spus-o şi o repet, PNRR-ul este o şansă istorică pentru România, şi sper din tot sufletul să nu fim nevoiţi în 2026 să trimitem înapoi la Comisie pentru neutilizarea la timp a fondurilor alocate".

Până acum, autorităţile de la Bucureşti au înaintat trei cereri de plată pentru sumele alocate din PNRR, din care Comisia Europeană a onorat doar două, care împreună cu avansul primit din componentele de grant şi împrumut înseamnă 9,4 miliarde euro care au intrat deja în ţara noastră, ceea ce reprezintă un grad de încasare de 32% din alocarea totală. Cea de-a treia cerere de plată, în valoare de 2,7 miliarde euro, a fost depusă de guvernul Ciolacu în decembrie 2023, dar nici până acum nu a fost aprobată de Comisia Europeană, deşi termenul prevăzut în regulament pentru evaluare a expirat la 15 februarie 2024.

Plata nu a fost aprobată deoarece autorităţile de la Bucureşti nu au implementat încă toate reformele/jaloanele prevăzute a fi finalizate înainte de depunerea cererii numărul trei de plată. Jaloanele nefinalizate privesc reformarea unor instituţii precum Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), modul de numire al conducerilor unor companii de stat din domeniul energiei, inclusiv AMEPIP - superagenţia de monitorizare a tuturor companiilor de stat, înfiinţată anul trecut şi un prag de impozitare scăzut pentru microîntrepinderi.

În anul 2024, printre investiţiile şi reformele care ar trebui să aibă loc se numără: dotarea a 75.000 de săli de clasă cu mobilier, achiziţionarea a 1.200 de autobuze electrice pentru transportarea elevilor, modernizarea/dotarea a 10.000 de laboratoare de ştiinţă, modernizarea a cel puţin 25 de spitale publice care vor beneficia de echipamente şi materiale ce vor contribui la reducerea riscului de infecţii nosocomiale, investiţii în 25 de unităţi de terapie intensivă, şi finalizarea a 50% din investiţiile în infrastructură feroviară şi rutieră.

Ţara noastră a avut iniţial prin PNRR o alocare totală de 29,1 miliarde euro, din care 14,2 miliarde euro componentă de grant şi 14,9 miliarde euro împrumuturi. Alocarea a scăzut cu 2,1 miliarde euro la începutul anului 2023 din cauza creşterii economice prea mari înregistrată de ţara noastră în anul 2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb