Economia a urcat cu 4,4%, în trimestrul trei

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 noiembrie 2011

Emil Boc a precizat: "Putem concluziona că România a avut patru trimestre consecutive de creştere economică, respectiv ultimul trimestru din 2010 şi primele trei din acest an".

Emil Boc a precizat: "Putem concluziona că România a avut patru trimestre consecutive de creştere economică, respectiv ultimul trimestru din 2010 şi primele trei din acest an".

Boc: Este cea mai mare creştere din ultimii doi ani

Analiştii: Creşterea economică din acest an va fi peste 1,5%

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în trimestrul al treilea cu 1,9% (în termeni reali), comparativ cu trimestrul anterior, în timp ce faţă de aceeaşi perioadă din 2010 avansul a fost de 4,4% (serie brută), potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

În termeni ajustaţi sezonier, creşterea economică din perioada iulie-septembrie a fost cu 4,5% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.

PIB a urcat, în primele nouă luni, cu 2,7% comparativ cu perioada corespunzătoare din 2010, pe serie brută şi cu 2,6% pe serie ajustată sezonier.

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că ţara noastră se află, în acest an, pe graficul unei creşteri economice între 1,5% şi 2%, asta fiind cea mai mare creştere din ultimii doi ani. Domnia sa a adăugat că datele publicate ieri de INS demonstrează că politica Guvernului, de investiţii şi creare de locuri de muncă, a fost corectă.

Emil Boc a precizat: "Putem concluziona că România a avut patru trimestre consecutive de creştere economică, respectiv ultimul trimestru din 2010 şi primele trei din acest an, ceea ce demons-trează că ţara se află în graficul unei creşteri economice pentru acest an între 1,5 şi 2%".

Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, a declarat că avansul PIB-ului de 4,4%, în trimestrul al treilea, a fost determinat de creşterea din agricultură, potrivit Mediafax. Totuşi, "revigorarea" economiei nu se simte şi la nivelul colectării taxelor, deoarece agricultura nu este fiscalizată, a adăugat domnia sa.

Dan Lazăr a precizat: "La nivelul economiei româneşti simţim o revigorare, o creştere de peste 4% din PIB, ceea ce ne face să fim optimişti. Din nefericire, la nivel fiscal nu am simţit-o atât de mult pentru că agricultura nu este fiscalizată. Dacă lucrurile continuă în acest trend, atunci eu spun că prognoza de creştere de 1,5% pentru acest an va fi depăşită".

Secretarul de stat a explicat că pe lângă agricultură şi construcţiile, turismul şi exporturile au contribuit la creşterea economică din trimes-trul trei.

Datele estimative publicate de INS au întrecut aşteptările analiştilor, care susţin că în aceste condiţii creşterea economică din acest an va depăşi prognoza de 1,5%.

Lucian Anghel, economist şef la Banca Comercială Română (BCR), ne-a declarat că datele publicate de INS reprezintă o surpriză plăcută. Domnia sa a adăugat că vom depăşi creşterea economică de 1,5% prognozată pentru acest an: "Fără scăderi dramatice în trimestrul următor, creşterea economică ar trebui să fie peste 2%. Dacă excludem din creşterea anuală de 4,4% circa 2,6 procente care vin din agricultură, atunci am fi obţinut o creştere economică de 1,8% fără agriculură, ceea ce reprezintă o performanţă mai bună decât celelalte trimestre".

Lucian Anghel susţine că problema majoră este ceea ce se poate întâmpla în viitor.

Domnia sa ne-a precizat: "În acest an, creşterea economică va fi peste 2%, dar în 2012 vom vedea o cerere externă din ce în ce mai redusă. Creşterea economică va depinde de cum vom mobiliza resursele pentru investiţii şi cum vom folosi fondurile europene".

Lucian Anghel a adăugat că acest an agricol va fi greu de replicat şi s-ar putea ca anul viitor să fie unul mai slab.

Laurian Lungu: "Nu aş marşa foarte mult pe creşteri economice mari în trimestrele următoare"

Laurian Lungu, managing part-ner la "Macroanalitica", ne-a declarat că cifrele estimative privind PIB-ul arată că suntem într-un proces de revenire mai lentă decât media Uniunii Europene.

"Nu aş marşa foarte mult pe creşteri economice mari în trimes-trele următoare", potrivit domniei sale.

Laurian Lungu este de părere că anul acesta creşterea economică se va situa peste nivelul prognozat de 1,5%, dar trebuie să fim precauţi petru că situaţia economică internaţională se deteriorează.

"Ideea este să găsim alte motoare de creştere economică, cum ar fi consumul intern (dar nu în ritmul din 2007-2008), investiţiile chiar şi cele private şi fondurile europene, pentru că potenţial avem", ne-a declarat domnia sa.

Melania Hăncilă: "Pentru prima dată de la declanşarea crizei, sectorul construcţiilor a înregistrat o evoluţie pozitivă"

Melania Hăncilă, economist şef al Volksbank, ne-a declarat că datele estimative ale INS privind PIB vor determina revizuirea estimărilor de creştere economică.

Domnia sa a adăugat: "Cifrele publicate ieri sunt peste aşteptările noastre, ceea ce ne determină să revizuim ascendent prognoza noastră pentru întreg anul 2011, când PIB-ul ar putea creşte cu 2,2-2,4% an/an. Revizuirea prog-nozei se datorează unei performanţe peste aşteptări a agriculturii, care a crescut cu peste 10% an/an, dar şi menţinerii unei creşteri robus-te a industriei (aproximativ 5%). Pentru prima dată de la declanşarea crizei, sectorul construcţiilor a înregistrat o evoluţie pozitivă, pe seama construcţiilor inginereşti, în principal din fonduri publice".

Melania Hăncilă susţine că avansul economic de 4,4% înregistrat în trimestrul al treilea comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut se datorează în special agriculturii şi creşterii cererii externe, "astfel încât nu putem afirma că economia românească s-ar fi revigorat, mai ales atâta timp cât consumul şi investiţiile îşi păstrează dinamica negativă".

Domnia sa a adăugat că motoarele creşterii din acest an, respectiv agricultura şi exporturile care au angrenat industria, comportă riscuri ridicate de încetinire a ritmului de creştere în 2012, pe fondul deteriorării situaţiei datoriilor publice din UE şi a lipsei reformelor majore în agricultură.

Fondul Monetar Internaţional în România a menţinut prognoza de creştere economică de 1,5% pentru acest an, dar a redus semnificativ estimarea pentru anul viitor, la 1,8-2,3%.

Lazăr, MFP: Contextul nefavorabil va afecta emisiunea de obligaţiuni în dolari pe piaţa americană

Contextul nefavorabil de pe pieţe şi retrogradarea ratingului Ungariei vor afecta emisiunea de obligaţiuni în dolari pregătită de România, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Lazăr.

"Bineînţeles că va afecta emisiunea de obligaţiuni. Ceea ce s-a întâmplat cu retrogradarea ratingurilor pe Ungaria şi a celorlalte ţări din jurul nostru ne afectează şi pe noi, iar din ceea ce am văzut, şi ceea ce cred, este că politica de ieşire pe piaţa de capital va fi la momentele favorabile", a spus Lazăr, întrebat dacă va fi afectată emisiunea în dolari în actualul context nefavorabil şi a creşterii CDS-ului României la peste 400 puncte, anunţă Mediafax.

Lazăr a mai arătat că Ministerul Finanţelor nu-şi permite să se împrumute la un preţ foarte mare.

Întrebat dacă Finanţele ar putea chiar să tragă bani din acordul preventiv cu FMI anul viitor, Lazăr a spus că şi aceasta este o opţiune dacă împrumutul de pe piaţa internă va deveni foarte costisitor, însă pentru moment nu se are în vedere o astfel de variantă.

"Orice decizie prin politica financiară trebuie să aibă în vedere avantajele şi dezavantajele contextului. Dacă împrumutul de pe piaţa internă este foarte sau extrem de costisitor este şi aceasta o soluţie, dar în acest moment nu avem o astfel de problemă. În cazul în care ne confruntăm cu astfel de probleme vom alege soluţia cea mai avantajoasă', a mai spus Lazăr, la conferinţa "Plusurile şi minusurile politicii fiscale - ce trebuie făcut pentru ca taxarea să nu mai fie o povară pentru companii?", organizată de Ziarul Financiar.

Ministerul Finanţelor pregăteşte o emisiune de obligaţiuni româneşti denominate în dolari pe piaţa SUA cu o valoare minimă de 500 de milioane de dolari şi un nivel maxim de 2 miliarde de dolari.

Potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor, suma finală, maturitatea, dobânda, precum şi toţi ceilalţi termeni şi condiţii financiare vor fi stabiliţi la momentul lansării emisiunii, în funcţie de condiţiile de piaţă.

Sceretarul de stat în ministerul Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi a anunţat recent agenţiile de presă străine că România va începe de vineri, 11 noiembrie, turneul de promovare a emisiunii de obligaţiuni pe piaţa SUA.

Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut un program de emisiuni MTN (Medium Term Notes) pe piaţa internaţională pe o perioadă de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro. În prima emisiune a programului, Finanţele au atras la începutul lunii iunie 1,5 miliarde euro din vânzarea de obligaţiuni pe cinci ani la un randament de 5,29%.

Fitch a înrăutăţit vineri perspectiva de rating a Ungariei, iar Standard & Poor's a anunţat că ar putea revizui în scădere ratingul ţării în categoria nerecomandată investitorilor.

Datele disponibile arată că agricultura a avut o contribuţie pozitivă, puternică atât pentru creşterea economică anuală, cât şi pentru cea trimestrială, potrivit analiştilor Raiffeisen Bank.

Rezultatele arată că industria, construcţiile, serviciile, consumul, investiţiile şi exporturile nete au contribuit la creşterea PIB trimes-trială, au adăugat sursele citate.

Având în vedere datele care au întrecut aşteptările pentru trimes-trul al treilea, creşterea economică din acest an, per total, se va situa cu mult peste estimările de 1,5%, chiar şi în cazul unor rezultate negative pentru trimestrul al patrulea, potrivit analiştilor Raiffeisen Bank.

"PIB real a crescut, deja, cu 2,7% an/an, în primele trei trimestre. Ne aşteptăm ca PIB să urce cu 2,5% în 2011", susţin analiştii.

Contribuţia agriculturii la creşterea economică din acest an implică riscuri pentru o contribuţie negativă în 2012, din cauza efectului de bază, potrivit surselor citate. Analiştii au mai precizat că sunt semnale clare privind încetinirea activităţii economice de pe pieţele externe care se va traduce într-o contribuţie redusă a exporturilor nete în PIB, anul viitor şi într-o revenire lentă a consumului şi a investiţiilor.

Analiştii Raiffeisen Bank susţin că PIB pentru 2012 s-ar putea situa sub estimările lor de 1,8%, pe care sunt curs de revizuire în jos.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb