Economia Olandei, susţinută de investiţii

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 29 martie 2016

PIB-ul Olandei va continua să crească anul acesta, în pofida faptului că ţara a fost grav afectată de criza economică, potrivit EconoTimes, care arată că investiţiile în Olanda se vor menţine la un nivel destul de solid în primul semestru din 2016, în condiţiile în care mai multe proiecte au fost stabilite înaintea încetinirii ciclului de business.

Confom unui studiu "al investiţiilor de toamnă", citat de publicaţia menţionată, unele dintre proiectele planificate pentru 2015 au fost amânate pentru anul acesta.

Pe de altă parte, sursa menţionată arată că îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa muncii din ţară şi creşterea salariilor vor susţine consumul gospodăriilor.

Economia olandeză a crescut cu 2% în 2015, după un avans de 1% în 2014, în baza preţului scăzut al energiei, a slăbirii monedei unice şi a dobânzilor reduse. Expansiunea din Olanda a fost, anul trecut, superioară celei medii consemnate în zona euro (1,5%).

În opinia specialiştilor, deprecierea euro în prima parte a lui 2015 încă ar putea avea unele efecte pozitive anul acesta, în Olanda.

"Privind înainte, estimăm o creştere a economiei olandeze de 1,8% în 2016, care, de asemenea, va fi mai mare decât cea a zonei euro", potrivit estimărilor băncii franceze "BNP Paribas".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7728
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2971
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9880
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.2758

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb