Capitala va fi gazda unui eveniment ce urmăreşte să schimbe paradigmele economiei sociale în era digitală. Evenimentul, ce va avea loc la Palatul Parlamentului, în data de 10 octombrie, îşi deschide porţile pentru profesionişti şi decidenţi interesaţi de direcţiile de evoluţie ale economiei sociale în contextul transformărilor digitale.
Unul dintre punctele forte ale evenimentului îl reprezintă diversitatea speakerilor: Natalia Intotero - Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Marius Ghenea - Managing Partner la Catalyst Romania şi Daniel Fenechiu - Senator şi Liderul Grupului de Senatori PNL sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scenă, conform organizatorilor - Asociaţia Română pentru Smart City (ARSC). Ei vor aborda teme actuale, cum ar fi impactul digitalizării asupra economiei sociale şi necesitatea adaptării continue a formării profesionale. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Euro Jobs şi Diacostampet.
Într-o lume în care tehnologia şi economia socială evoluează în ritmuri tot mai accelerate, rămânem cu toţii în căutarea unor soluţii care să ne ajute să ne adaptăm şi să contribuim pozitiv la societate. "Economia Socială în Era Digitală" nu este doar un eveniment, ci o adevărată experienţă de învăţare şi colaborare, apreciază sursele citate, care văd manifestarea ca pe o ocazie de a asculta perspective variate, de a împărtăşi propriile idei şi de a colabora cu alţi lideri şi profesionişti în căutarea unor soluţii inovatoare: "Fie că eşti implicat în tehnologie, economie socială sau în dezvoltarea resurselor umane, aici vei găsi informaţii şi conexiuni care te vor ajuta să îţi îndeplineşti obiectivele.
Este un eveniment ce îţi oferă instrumentele necesare pentru a înţelege şi aborda complexitatea provocărilor actuale, pregătindu-te pentru oportunităţile viitorului".
Cei interesaţi se pot înscrie gratuit la https://events.arsc.ro/economia-sociala-in-era-digitala/