Efectele amânărilor şi presiunilor: justiţia e desconsiderată de inculpaţi şi martori

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 24 ianuarie 2014

Efectele amânărilor şi presiunilor: justiţia e desconsiderată de inculpaţi şi martori

Justiţia are o mare problemă din cauza proceselor interminabile, a politicienilor care contestă deciziile atunci când un coleg este cercetat sau condamnat şi a deciziilor care se bat cap în cap, date de instanţe diferite. Neîncrederea se transformă treptat în lipsă de consideraţie pentru actul de justiţie. Procurorii au început să se plângă de agresivitatea inculpaţilor, de lipsa de interes a martorilor, judecătorii făcând eforturi ca desfăşurarea şedinţelor să se menţină sub control. În puţinele zile scurse de la începutul acestui an au existat mai multe episoade când membri ai Parlamentului sau ai Guvernului au avut declaraţii defavorabile la adresa justiţiei, acuzată inclusiv că face jocuri politice, cele mai multe discursuri de acest gen provocându-le condamnarea definitivă a fostului premier Adrian Năstase.

Celebrul "dosar al Transferurilor", care a avut un nou episod săptămâna aceasta, a scos la lumină o situaţie care tinde să devină alarmantă: inculpaţi care pot fi controlaţi cu greu în sala de proces sau care au uitat şi pentru ce mai sunt judecaţi, martori care răspund în "doi peri" sau desconsideră actul de justiţie, toate acestea pe fondul unui proces cu zeci de audieri şi amânări. "Dosarul Transferurilor" a fost demarat în 2008, la prima instanţă a avut 42 de termene şi trei amânări ale pronunţării, după care situaţia s-a repetat între timp şi la Curtea de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Când toată lumea se aştepta să se pună punct final în această poveste a apărut o nouă surpriză, dosarul întorcându-se la Curtea de Apel. Odată întors din drum, dosarul a reintrat pe calea amânărilor în serie. În octombrie 2008, Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis în judecată opt oameni de fotbal (Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu) pentru modul în care au acţionat în 12 transferuri de jucători. La ultima şedinţă au fost audiaţi prin videoconferinţă fostul preşedinte al clubului Deportivo Alaves, Gonzalo Anton San Juan, şi olandezul Johan Versluis, directorul firmei Phoenix BV. Totodată, au fost audiaţi fostul acţionar al FC Rapid, Gheorghe Copos, şi fostul acţionar al FC Dinamo, Gheorghe Neţoiu, prezenţi în sală. Versluis a avut o strategie proprie de a demonstra inutilitatea audierii, răspunzând prin prin "nu ştiu" la majoritatea întrebărilor. Mai mult, la depunerea jurământului, când judecătoarea l-a întrebat dacă el crede în Dumnezeu, a răspuns sec: "Nu vă priveşte!". În plus, olandezul a afirmat că nu l-a văzut niciodată pe Ioan Becali, chiar dacă firma sa a intermediat mai multe transferuri de jucători impresariaţi de acesta. Nici celălalt martor nu a servit mai mult justiţia, confundându-i pe fraţii Victor şi Ioan Becali, reuşind să stârnească rumoare. Lipsa de încredere în justiţie e evidentă şi la fostul vice-premier George Copos, care, la şase ani de la debutul procesului, crede că a ajuns în faţa instanţei dintr-o greşeală a Parchetului: "Nu mă consider vinovat pentru nicio faptă care mi se impută. Eu consider că este o omisiune a Parchetului, o eroare în rechizitoriu faptul că eu am fost trimis în judecată în cazul transferului lui Dulca". Acesta este doar un episod, mai mediatizat, dintr-un lung şir.

De altfel, în ultimul raport al Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dat publicităţii de către Comisia Europeană, se vorbeşte de presiunile la care este supusă justiţia din ţara noastră, în special din zona politicului. Toate aceste ingerinţe nu fac decât să slăbească sistemul şi să diminueze încrederea oamenilor în el, iar efectele sunt dezastruoase.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acesti inculpati vesnic,rozatori de oase imputite,care sunt impinsi la guvernare de partide datoare mai putin cetatenilor cat interlopilor,nu astepta altceva de la justitie decat sa-i ierte sau sa inchida ochii la mizeria lor morala.

    Judecatorii care i-au "judecat " de atatia ani nu isi merita numele. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb