EFECTELE LEGILOR JUSTIŢIEI ŞI ALE DESFIINŢĂRII SIIJ GRECO dă notă de trecere autorităţilor de la Bucureşti

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 26 ianuarie 2023

GRECO dă notă de trecere autorităţilor de la Bucureşti

Autorităţile de la Bucureşti au reuşit să obţină notă de trecere din partea Grupului Statelor Contra Corupţiei (GRECO) din cadrul Consiliului Europei, organism care a publicat, ieri, raportul de evaluare pe anul trecut al ţării noastre cu privire la implementarea recomandărilor emise anterior pentru gestionarea eficientă a luptei anticorupţie şi pentru asigurarea independenţei magistraţilor şi a actului de justiţie.

Din cele treisprezece recomandări din rapoartele de evaluare anterioare, doar patru au rămas neimplementate, restul fiind satisfăcător sau parţial implementate. În ceea ce priveşte recomandările din rapoartele ad-hoc, Guvernul şi Parlamentul au reuşit până acum să implementeze trei din cele cinci puncte. Rezultatul satisfăcător per ansamblu a fost posibil şi datorită desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi adoptării şi intrării în vigoare a pachetului legislativ prin care au fost modificate legile justiţiei.

"Cu privire la membrii Parlamentului, a fost constatată o uşoară îmbunătăţire prin introducerea unui cod de conduită pentru deputaţi şi senatori, un sistem pentru aplicarea acestuia şi au fost depuse eforturi pentru abordarea problematicii ridicării imunităţii parlamentarilor. Cu toate acestea, transparenţa procesului legislativ parlamentar, per ansamblu, trebuie îmbunătăţită în continuare, iar utilizarea procedurilor de urgenţă trebuie redusă. Suplimentar, trebuie făcut mai mult pentru abordarea conflictelor de interese şi introducerea regulilor privind interacţiunea membrilor Parlamentului cu lobbyiştii. În cele din urmă, trebuie implementat un sistem de consiliere independentă pentru ca membrii Parlamentului să solicite consiliere în materie de integritate", se arată în raportul GRECO dat, ieri, publicităţii şi aprobat în şedinţa din 4 decembrie 2022.

În ceea ce priveşte sistemul judiciar, organismul din cadrul Consiliului Europei este mulţumit de desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi de noile legi ale justiţiei, prin care se asigură o independenţă mai mare magistraţilor dar şi înfăptuirii actului de justiţie.

De aceea, GRECO apreciază că actualul nivel de conformitate cu recomandările nu mai este "global nesatisfăcător" ca în anii precedenţi şi prin urmare, decide să nu mai continue aplicarea procedurii referitoare la membrii care nu sunt în conformitate cu recomandările incluse în Raportul de Evaluare, dar aşteaptă din partea şefului delegaţiei ţării noastre să transmită, până la 31 decembrie 2023, un raport cu privire la măsurile luate pentru implementarea recomandărilor parţial implementate şi a celor neimplementate.

Parlamentul - "oaia neagră" a raportului GRECO

În ceea ce priveşte recomandările parţial implementate şi neimplementate, majoritatea acestora se referă la activitatea Parlamentului.

Astfel, legat de transparenţa procesului legislativ, raportul citat arată că nu există criterii/reguli clare pentru un număr limitat de circumstanţe în care şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor şi Senatului pot fi ţinute în spatele uşilor închise. Documentul citat precizează că nu există soluţii privind reducerea numărului actelor normative adoptate în regim de urgenţă, fără timpul necesar consultărilor şi dezbaterilor publice şi concluzionează că recomandarea privind transparenţa procesului legislative a fost parţial implementată.

GRECO critică şi faptul că, deşi există un cod de conduită adoptat de Camera Deputaţilor şi Senatului, cu proceduri similare privind sancţionarea parlamentarilor, în ceea ce priveşte conflictul de interese "nu au fost adoptate măsuri pentru a clarifica dacă un astfel de conflict poate fi pus în lumină şi de către declaraţiile de avere şi de interese, pentru a extinde definiţia dincolo de interesele financiare personale şi pentru a introduce o cerinţă de dezvăluire ad-hoc atunci când un conflict între anumite interese private ale unui membru al Parlamentului poate apărea în raport cu o chestiune aflată în lucru în procedurile parlamentare - în plen sau în comisii - sau în altă activitate legată de mandatul acestuia". De aceea, recomandarea respectivă este considerată ca fiind neimplementată.

O altă recomandare care nu a fost implementată este aceea privind stabilirea unui set robust de restricţii cu privire la cadouri, ospitalitate, favoruri şi alte beneficii pentru parlamentari şi asigurarea că un astfel de sistem este înţeles şi aplicat în mod corespunzător. Asemănător acesteia, nici recomandarea privind lobby-ul nu este încă implementată de Parlament. Conform recomandării respective, GRECO a solicitat introducerea de reguli privind modul în care membrii Parlamentului să interacţioneze cu lobby-işti şi alţi terţi care urmăresc să influenţeze procesul legislativ. Deşi autorităţile de la Bucureşti susţin că aceste reguli urmează a fi aprobate pe baza Strategiei Naţionale Anticorupţie 2021-2025, GRECO susţine că nu există încă rezultate concrete şi de aceea recomandarea privind măsurile contra lobby-ului este considerată ca fiind neimplementată.

O altă recomandare neimplementată este aceea referitoare la integritatea parlamentarilor. Organismul din cadrul Consiliului Europei a recomandat ca Parlamentul să înfiinţeze pentru membrii săi un sistem de consiliere prin care parlamentarii să poată solicita sfaturi în materie de integritate şi să ofere formare specializată şi regulată cu privire la implicaţiile normelor existente şi a celor care vor fi adoptate în materia prezervării integrităţii parlamentarilor.

Singurele puncte pozitive în recomandările formulate de GRECO la adresa Parlamentului sunt aprobarea codului de conduită şi faptul că există procedure care permit mai rapid ridicarea imunităţii senatorilor şi deputaţilor la solicitarea Parchetului General, fapt care a fost consemnat ca o îndeplinire satisfăcătoare a cerinţelor emise în rapoartele anterioare emise de instituţia din cadrul Consiliului Europei.

GRECO, nemulţumit de rolul doar consultativ al CSM în numirea procurilor de rang înalt

În ceea ce priveşte numirea şi revocarea conducerii parchetelor şi direcţiilor din cadrul Ministerului Public, GRECO a recomandat ca procedurile respective, cu excepţia Procurorului General, să includă un proces care să fie atât transparent cât şi bazat pe criterii obiective, iar Consiliului Superior al Magistraturii să i se dea un rol mai important în această procedură.

Organismul din cadrul Consiliului Europei ia act de noile evoluţii legislative cu privire la numirea procurorilor în funcţiile cele mai înalte din parche, dar consideră că legea nu prevede mai mult decât un rol consultativ al CSM pentru propunerea finală a Ministrului Justiţiei şi susţine că din acest motiv nu pare că rolul CSM a sporit mai mult decât marginal.

"Cu toate acestea, GRECO nu poate evalua vreo practică la acest moment, dat fiind că legea abia a fost adoptată. (...) Per total, GRECO recunoaşte că procedura de numire a fost făcută mai transparentă şi au fost stabilite criterii pentru numirea şi revocarea procurorilor în/din funcţiile cele mai înalte din parchet. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă în practică CSM a primit un rol mai puternic în această procedură. GRECO concluzionează că recomandarea a fost implementată parţial", se menţionează în documentul citat.

După ce se declară mulţumiţi de faptul că Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Magistratură a fost desfiinţată, experţii Consiliului Europei reţin în privinţa independenţei magistraţilor că evoluţiile legislative merg în direcţia asigurării unei independenţe mai mari pentru procurori şi activitatea lor.

"Cu toate acestea, nu a existat o evaluare a input-ului noilor legi privind statutul judecătorilor şi procurorilor, privind organizarea judiciară şi privind CSM, aşa cum solicită a doua parte a recomandării, dat fiind că aceste legi tocmai au fost adoptate", susţine raportul GRECO care consideră că recomandarea emisă anterior a fost parţial implementată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb