EGL va aduce un miliard de metri cubi de gaze din Iran, în România, prin conducta Giurgiu-Ruse

N.I.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 8 mai 2009

EGL va aduce pentru prima dată gaz iranian în România, prin conducta Giurgiu-Ruse, când aceasta va fi finalizată, a declarat ieri directorul general al EGL România, Petre Stroe. "Grupul EGL a încheiat încă de anul trecut un contract cu NIGC (n.r. National Iranian Gas Company, compania de gaze de stat din Iran), pe 25 de ani, în privinţa importului de gaze. Astfel că, atunci când conducta va fi gata, noi vom aduce gaz iranian în Româ­nia. Este vorba de o cantitate de un miliard metri cubi", a spus Petre Stroe, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice, informează NewsIn. România consumă anual circa 17-18 miliarde metri cubi gaze naturale. Circa două treimi sunt asigurate din producţia internă, prin Romgaz şi Petrom, iar o treime este importată din Rusia.

România dezvoltă în prezent două proiecte de interconectare a reţelelor de gaze, cu Ungaria şi cu Bulgaria. SNTGN Transgaz SA Mediaş - România şi FGSZ Natural Gas Transmission Ltd. - Ungaria au semnat la 1 iulie 2008 Acordul de dezvoltare şi construire a conductei de interconectare Szeged -Arad, iar conducta urmează să fie pusă în func­ţiune în acest an. Recent, România şi Bulgaria au ajuns la un acord în privinţa interconectării reţelelor de gaze naturale, iar în următorii ani va fi pusă în funcţiune şi conducta Giurgiu-Ruse.

EGL România a fost înfiinţată în 2003, ca filială a societăţii elveţiene de comercializare de energie EGL Group. EGL România a fost constituită pentru comercializarea şi trans­portul gazelor naturale şi este printre principalii furnizori de energie electrică şi gaze pentru consumatori finali. EGL România este, de asemenea, şi resursă de export de energie electrică pentru portofoliul de clienţi din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb