ELECTRIFICARE CFR SA, PRINSĂ ÎN HĂŢIŞUL CASĂRILOR Cuprul furat de pe calea ferată încurcă socotelile contabile

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 19 octombrie 2020

Cuprul furat de pe calea ferată încurcă socotelile contabile

Curtea de Conturi dispune, CFR SA se face că lucrează în dosarul casărilor de la Electrificare Surse din cadrul companiei feroviare: "Niciun control financiar la SC Electrificare CFR SA în ultimii ani cu privire la materialele destinate casării"

Odiseea cuprului dispărut în urma modernizării căii ferate Bucureşti-Constanţa este departe de a se finaliza şi, pe măsură ce trece timpul, apar noi elemente care demonstrează că lucrurile sunt putrede la Electrificare CFR SA în privinţa acestui subiect.

În urmă cu o lună, în paginile Ziarului BURSA, vă relatam despre faptul că sute de tone de fir conductor de cupru, scoase din uz în timpul lucrărilor de modernizare a tronsonului de cale ferată, s-au "evaporat" din depozitele SC Electrificare CFR SA, că o parte dintre aceste depozite erau nepăzite - aşa cum este cazul celui de la Cernavodă Pod, şi că au fost efectuate transferuri fictive între centre, aprobate de conducerea companiei publice.

Cu privire la dispariţia a unei cantităţi de 160 de tone de cupru, primul dosar penal a fost trimis în instanţă abia în 2020, la şase ani după începerea cercetărilor penale, ceea ce arată că interesele sunt destul de mari în privinţa afacerii respective care s-a derulat pe teritoriul mai multor judeţe, în perioada 2004-2009 şi nu numai.

Prin prisma unor documente în posesia cărora a intrat recent Redacţia, reiese că echipele din conducerea CFR SA au dorit în ultimii ani acoperirea operaţiunii "Cuprul de pe calea ferată" prin documente de transfer fictiv între diferite staţii de pe raza Regionalei CF Constanţa, acte însă ce ridică mari probleme în activitatea de casare pe care trebuie să o efectueze CFR SA conform unei decizii din 29 august 2019 a Curţii de Conturi.

"Inspectorii Curţii de Conturi au solicitat cu prilejul fiecărui control efectuat la CFR SA finalizarea situaţiei privind casările de bunuri şi materiale din cadrul companiei. Din păcate, nu există o evidenţiere clară a acestor bunuri, inventarierea lor pe diferite staţii şi substaţii lasă de dorit sau mai bine spus ridică multe semne de întrebare ce nu pot fi acoperite din pix aşa cum şi-ar dori conducerea companiei. Cele mai multe probleme le întâmpinăm cu privire la casările care ar trebui făcute la Electrificare CFR SA şi unde cantităţile ce apar în documente nu bat cu realitatea din teren. Multe lipsuri, multe documente modificate, ca să nu spunem întocmite cu rea-intenţie", ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, surse din interiorul companiei feroviare.

Ele au precizat că există chiar o dispoziţie a Ministerului Finanţelor Publice cu privire la materialele care trebuiau casate conform normelor de aplicare a HG 815/2015, dar că inventarierea şi casarea bunurilor respective nu poate fi finalizată de angajaţii CFR SA deoarece îi ţine pe loc situaţia cantităţilor uriaşe de fir conductor de cupru dispărute de la Electrificare CFR SA în urma lucrărilor de modernizare a căii ferate Bucureşti-Constanţa.

"Nu ştim cum să tratăm problema respectivă şi momentan nu întrezărim nicio soluţie. Până acum, din 43 de obiective, au fost casate 23 - dar nu importante - la una dintre secţiile de pe tronsonul Bucureşti-Constanţa. Nu vă putem furniza date despre secţia din Constanţa, dar credem că au şi ei vreo 15. Interesant este că mereu Curtea de Conturi emite decizii pentru terminarea casării, dar conducerea companiei tot amână finalizarea acestui proces, iar în unele cazuri raportările sunt incorecte", ne-au mai spus sursele citate.

Batista pe ţambal - modul de lucru al inspectorilor din cadrul CFR SA în cazul casărilor de la Electrificare

Curios este că firma mamă - CFR SA - nu verifică nici ea cu atenţie ceea ce se întâmplă la SC Electrificare CFR SA.

"Responsabilii cu verificarea nu îşi bagă nasul cu privire la casările de la Electrificare CFR SA. A fost recent un control din partea departamentului CFR, iar la sfârşit se lăudau că au verificat custodia privind telecomunicaţiile. Li s-a spus că au verificat ceea ce era mai uşor şi au fost întrebaţi dacă au verificat ceva la Electrificare CFR SA pentru că acolo este buba. S-au uitat urât la angajaţii care i-au luat la întrebări şi au răspuns că ei fac controale prin sondaj. Vă spunem că în niciunul din ultimii ani cei de la CFI nu au verificat ce se întâmplă la Electrificare CFR SA. Nimeni nu verifică, parcă zici că au interdicţie să facă acest lucru.

Cei de la CFI nu au făcut nici măcar vreo verificare pe dosarele privind dispariţia sutelor de tone de fir conductor de cupru rezultat în urma modernizării căii ferate Bucureşti-Constanţa. Se comportă ca şi cum compania nu a înregistrat nicio pagubă din punct de vedere financiar. Suntem curioşi dacă se vor constitui parte civilă în procesul penal care a început la Constanţa", ne-au mai spus sursele din cadrul companiei feroviare.

Interesant este că procedura privind casările din cadrul CFR SA nu a fost încă finalizată, deşi există o dispoziţie privind efectuarea ei încă de anul trecut. Mai precis, fostul director general al CFR SA, Constantin Axinia, prin dispoziţia 136/27.09.2019, solicita imperativ conducerilor Regionalelor 1-8 să finalizeze procedurile de casare şi de valorificare a mijloacelor fixe desemnate în acest scop.

Numai că, după un an, situaţia pare să fie aceeaşi conform informaţiilor furnizate mai sus de angajaţii companiei feroviare.

Poate că şi în acest caz ar trebui ca Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor să dispună inspectorii Corpului de Control să verifice situaţia de la CFR SA şi mai ales de la SC Electrificare CFR SA şi să facă lumină asupra faptelor, aşa cum a făcut recent în cazul indemnizaţiilor încasate ilegal de angajaţii Direcţiei de Transport Rutier şi Autorităţii Rutiere Române.

159.871 kg de fir de contact electric de cupru, dispărute de pe Regionala CF Constanţa, în perioada 2006-2009

În ediţia din 20 februarie 2019, vă relatam că, în perioada 2006-2009, au dispărut de pe Regionala CF Constanţa 159.871 kg de fir de contact electric de cupru înlocuit de firmele care au lucrat la modernizarea căii ferate Bucureşti-Constanţa situată pe culoarul IV Pan european.

Conform adresei din 7 iulie 2017 trimisă de Poliţia Transporturi Feroviare către Regionala CF Constanţa din cadrul CFR SA, reiese că valoarea cantităţii de cupru dispărută din depozitele companiei feroviare se ridică la 3.117.500 lei, iar angajaţii M.A.I. doreau să ştie dacă s-au făcut cercetări administrative în cauza respectivă şi dacă firma feroviară se constituie parte civilă sau nu.

Menţionam în materialul respectiv că, în cauză, s-a început urmărirea penală pentru cinci dintre angajaţii CFR SA, iar din documentele pe care le-am primit rezultă că prima notă explicativă datează din 3 noiembrie 2016, dar una are drept dată 9 octombrie 2017, la trei luni de la emiterea adresei de către Poliţia Transporturi Feroviare.

Lipsa unei cantităţi de cupru din depozitele SC Electrificare CFR SA a constituit şi cauza unui dosar civil pe care Regionala CF Constanţa l-a intentat atât firmei condusă de Ion Gavrilă, cât şi companiei mamă CFR SA. Dosarul priveşte furtul a peste 40 de tone de fir conductor din cupru din depozitele Centrului de Electrificare Feteşti, în perioada 2014-2016. Sentinţa civilă 1549/2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel de către cele două pârâte - CFR SA şi SC Electrificare CFR SA. Prin decizia nr.118/2018, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au obligat SC Electrificare CFR SA să plătească penalităţi pentru două facturi emise de Regionala CF Constanţa. Facturile privesc cantităţile lipsă de deşeuri de cupru predate în custodie către SC Electrificare CFR SA. Valoarea totală a cuprului dispărut din depozitele SC Electrificare CFR SA, aşa cum reiese din cele două facturi, este de 394.846,99 lei. Care se adaugă la cele peste 3,117 milioane lei din dosarul trimis recent în instanţă.

În realitate, se pare însă că a dispărut o cantitate mult mai mare de cupru din depozitele Electrificare CFR SA, conform noilor informaţii pe care le-am prezentat în ediţia din 21 septembrie 2020 a Ziarului Bursa, la articolul "Odiseea cuprului dispărut de pe calea ferată Bucureşti-Constanţa".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. am descoperit cablurile de cupru furate, in centrul de valorificarea metalelor,

    metalul a fost separat de plastic prin ardere!!  

    ca camisar de mediiiu nu stiu cum sa procedez!!

    oare a fost poluat aerul cind sa facut separarea sarmei de cupru de plastic!!!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb