Elena Lasconi: "Categoric, nu mă retrag"

S.B.
Politică / 9 aprilie

Elena Lasconi: "Categoric, nu mă retrag"

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a exclus miercuri o retragere a candidaturii din cursa pentru alegerile prezidenţiale, după ce formaţiunea sa a anunţat că îl va susţine pe Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

'Categoric, nu mă retrag. Şi acum sunt mai hotărâtă ca oricând. (...) Eu sunt făcută pentru lupte grele. Nu am de gând să mă retrag şi voi lupta cu toată fiinţa mea', a spus Lasconi, pentru Digi 24.

Ea a menţionat că nu a convocat Biroul Naţional al USR în care a fost luată decizia pentru Nicuşor Dan, pe care o consideră 'extrem de proastă'.

Lasconi şi-a exprimat convingerea că va fi 'cel mai bun preşedinte' al României.

Biroul Naţional al USR a decis miercuri să convoace o şedinţă de Comitet Politic pentru a vota susţinerea, la alegerile prezidenţiale din luna mai, a candidatului independent Nicuşor Dan.

Anunţul a fost făcut, într-o conferinţă de presă, de vicepreşedintele USR Dominic Fritz.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Dovada clara cum puterea sau in cazul dansei perspectiva puterii, iti poate lua mintile. "voi fi cel mai bun presedinte", "turul 2 s-a anulat din cauza mea". Delireaza.

    1. totusi dc o gandeste la rece se va retrage. nu e in stare sa conduca un partid, apoi o tara? mai ales in vremurile de azi.

    Nici nu mai are de unde sa se retraga.Astia de la USR sunt nebuni.Au pus-o pe lista democratic si acum trag scaunul cand ea e pe buletin.Asta nici macar oportunism nu e,e prostie crunta.ce sa mai zici ca sustin ND cica vor sa bage bani si in campanie.Iar ND in acelasi timp e candidatul'independent'.Fata de ce e 'independent'?Ii darama si aluia toata constructie pentru ce,ca pucistii nu stiu sa aiba vreo tolba cu voturi.

    1. ND probabil va spune că le mulțumește și atât.

      Alegătorii nu vor spune nimic, vor vota pur și simplu. 

    Prea mulți dintre oamenii politici de la vârf nu știu să piardă. Vezi Iohannis, Lasconi, Ponta, Tăriceanu ș.a. Orgolii exacerbate ale unor persoane lipsite de substanță.

    Pozitiv.

    Faci un bine Romaniei si romanilor ca ajuti la eliminarea autistului lui Soros.  

    D-na Lasconi a afirmat azi că Drulă și Moșteanu, pilonii USR, sunt oamenii sistemului.

    Noi, oamenii decenți, știam asta de când a apărut USR. : 

    deh, lenuto, cand iti ziceam sa-i ucizi politic si social pe barna, ghinea, drula si gasca lor cand aveai puterea te uitai cu scarba la mine, acu mori!

    in usr cu cat casapesti mai multi cu atat vei fi mai respectata, altfel dai cu matura la campulung.

    sfat - daca nu e prea tarziu si mai poti si ai resurse, distruge-i, pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti, perfect valabil! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb